Campania „Descoperă tenisul” a atras şi copiii din Dorohoi. Recent, în organizarea Clubului – LIBRA PHOENIX, Sector 6, Bucureşti sub coordonarea d-lui Adrian Gănescu, s-a desfăşurat în capitală o competiţie de tenis destinată copiilor, aceasta fiind inclusă în „Tenis 10”, un turneu-sistem, dezvoltat de MPG împreună cu Federaţia Romană de Tenis, cu implicarea mai multor cluburi sportive din întreaga ţară.
Destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, obiectivele acestui demers urmăresc familiarizarea cu acest sport, dezvoltarea capacităţilor de antrenament, a spiritului competiţional, petrecerea recreativă a timpului liber.
Semnalăm cu satisfacţie, faptul că şi copiii din Dorohoi au început să fie atraşi de sportul alb. Astfel, din cei 35 de copii care au urmat cursurile de iniţiere la „Tenis Club 2008” – Dorohoi, doi dintre aceştia, elevi la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, au participat la competiţia amintită, care s-a desfăşurat pe nivele, înregistrând rezultate remarcabile: Luana Georgiana Florea (7 ani) – „Nivel - portocaliu” 6 victorii şi Daria Sorina Ghibarsina (6 ani) – „Nivel - roşu” 6 victorii, ambele situându-se pe cea de a treia poziţie a podiumului.
Apreciem excelentele condiţii de pregătire oferite de baza sportivă „Tenis Club 2008” cât şi implicarea celui care a antrenat pe micuţi, în timpul verii, pe terenul de tenis situat în localitatea Dealul Mare, din vecinătatea oraşului, antrenamentele continuând în prezent la Sala de sport a Colegiului Naţional „Grigore Ghica”.