Inter Dorohoi, echipa de Liga a V-a, nou înființată a jucat duminică, 7 iulie 2013, primul meci amical împotriva echipei Flacăra Văculești.
Dorohoienii au reușit să îî învingă pe cei din Văculești cu scorul de 4-1 (2-0). Formația din Dorohoi, condusă de Liviu Ailoaiei este încă în căutarea unei formule de start, testând mai mulți jucători, mulți dintre aceștia ne mai evoluând într-un campionat.
Flacăra Văculești este și ea o echipă care își caută stabilitatea pentru a face față în noul campionat. Vâculeștenii au avut susținere puternică, în tribune fiind prezent și primarul comunei Văculești, Sorin Gînga.
„Facem un antrenament și ne pregătim de campionat. Din partea primăriei pot spune că are cea mai mare susținere, suntem alături de ei și încercăm să îi încurajăm și să formăm o echipă închegată. În viitor ne propunem să facem față cu bine în campionat și de ce nu, după ce vom reuși să terminăm baza sportivă care este momentan în lucru, să ne propunem și promovarea.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Sorin Gîngă, primarul comunei Văculești. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro