Dorohoi News Logo

Probleme financiare pentru Luceafărul

Luceafarul Mihai Eminescu

Luceafărul Mihai Eminescu, reprezentanta judeţului în Liga a III-a, trece printr-o perioadă mai puţin fastă din punct de vedere financiar. Conducerea echipei conta pe banii de la consiliul local, însă aceştia nu vor mai ajunge la echipă. Astfel, „ecologiştii” rămân doar cu banii sponsorilor, care însă s-ar putea dovedi insuficienţi pentru întregul sezon. Mai mult chiar, există zvonuri în anturajul echipei că mulţi dintre jucători ar vrea să îşi găsească alte angajamente din iarnă, tocmai pentru că aici nu câştigă niciun ban.
   În 6 etape echipa a strâns doar un singur punct, iar jucătorii au primit o singură dată, o primă simbolică de 100 de lei, cifră comparabilă cu cele plătite prin judeţ. „Nu putem juca aşa. Nu se compară condiţiile pe care le avem noi, cu ce au alţii.
   Aici nu mai este liga a IV-a, e deja fotbal profesionist, iar asta înseamnă mai multă seriozitate şi implicare, din partea tuturor. Băieţii nu sunt foarte încântaţi de ce se întâmplă la echipă, însă deocamdată mergem înainte. Ne-am luat nişte angajamente în toamnă, le vom respecta măcar până la finalul turului de campionat” a precizat unul dintre fotbaliştii „Luceafărului”. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web