Ion Țiriac – Regele neîncoronat al tenisului de Iosef-Ioju Haimovici

In una din ultimile mele vizite inopinate în Statele Unite ale Americii, legate strict de sănătatea mea si spre regretul meu amintesc că au fost c-am multe, neomiţînd a aminti, că şi aici în Israel în multe privinţe medicii şi tratamentele adecvate de mare fineţe care au atins pot spune chiar ultimul rîcnet al medicinii moderne. contribuind şi făcîndu-şi datoria de a deveni în parte iarăşi „OM”, iată-mă aici în Marea America, în una din aşa zisele „vizite”, că fiica mea Anita, cu zîmbetul pe buze, îmi propune, avînd probabil rădăcinile adînci de mare „microbistă”, moştenite cu precizie de la tatăl ei în ale sportului, şi bine înţeles legat de profesia ei, ea în sine fiind o mare specialistă în Psihologia Clinică şi Medicală în Tel-Avivul contemporan, îmi propune o mare surpriză cu scopul de la sine înţeles, de a mă mai sustrage, de a mă mai conecta de la multele suferinţe, stressuri şi bine înţeles de la grijile cotidiene, inerente legate de sănătatea la care eram supus în ultima vreme…

La Newport, Rhode Island unde îsi are sediul permanent Internaţional Tennis Hall of Fame din Statele Unite, organizaţie de mare prestigiu fundată încă din 1954, ne-am găsit şi noi prezenţi avînd o deosebită plăcere şi onoare de a asista la primirea în rîndurile lor a unuia din cele mai mari şi respectate personalităţii ai lumii tenisului românesc şi internaţional, pe marele nostru Ion Ţiriac, care aşa cum în cuvîntul său de prezentare fostul senator George Mitchell, liderul majorităţii în Senatul American în cadenţa  preşedintelui Clinton, împreună cu o altă mare vedetă a tenisului american la care eu cu ochii mei l-am admirat la timpul respictiv în jocurile cu echipa noastră în cadrul jocurile Cupei Davis cu echipa României, Stan Smith, care deţine momentan preşedenţia lui Internaţional Tenis Hal of Fame, împreună au elogiat personalitatea laureatului şi sărbătoritului nostru Ion Ţiriac, consacrat ca jucător, antrenor, menager, impresar şi recunoscut ca finanţator şi proprietar al patru mari competiţii anuale de tenis, cum ar fi marile turnee internaţionale, ca cele de la Roma, Madrid,  Dusseldorf şi Bucureşti.

Românii Ilie Năstase şi Virginia Ruzici, croatul Goran Ivanisevici, germanii Boris Beker şi Anke Huber, italianul Adriano Panatta sau argentineanul Guillermo Vilas şi americanca Mary Joe Fernandez sînt doar o parte din marii tenismeni ai lumii care vă spun cu sinceritate am reuşit cu greu cu ajutorul soţiei să-i copiem de pe pliantele care împînzeau marea sală şi aşa de neîncăpătoare dar plină pînă la refuz; vedetele sportului alb care au trecut prin „mîinile” celebrului Ion al nostru.
  
Spre bucuria noastră şi a mai tuturor prezenţi, iarăşi aici de departe de locurile strămoşeşti, amintesc că se vorbea şi se comenta mult în româneşte. Eu personal am întîlnit mulţi cunoscuţi şi chiar mulţi foşti prieteni de odinioară şi spre bucuria tuturora, i-am zărit în locurile aşa zise de mare rezervare şi pe Nadia Comănici şi Ilie Năstase care obţinuse această performanţă celebră încă din 1991.

Lasînd pentru un moment, parcă totul de o parte, amintirile ne-au năpădit, amintindu-ne ca un făcut atît mie cît şi Sarei, păzitorul meu fizic şi psihic care era ca de obiceiu lîngă mine, de memoriabilele finale ale Cupei Davis, unde Ion Ţiriac şi Ilie Nastase în 1969 la Cleveland (SUA), 1971 la Charlotte (SUA) şi 1972 la Bucureşti, aşii noştrii îşi disputau marele finale ale Cupei Davis cu puternicele formaţii americane, iar noi cu mic şi mare, lăsînd mai totul baltă, adăugînd „întinderea” de la servicii, luînd-o la sănătoasa spre casele noastre să-l ascutăm pe marele Cristian Ţopescu în transmisiile sale directe cu lux de amănunte desfăşurarea acestor jocuri.
  
Pentru noi familia Haimovici care locuia tocmai pe Eternitate, iar drumul din Podul Roş al Iaşului spre casa noastră era c-m lung, bucuria era şi mai mare, cînd aşa zisa ultima realizare a tehnicii sovietice, cunoscutul televizor în alb-negru Rubin 106, televizorul casei, nu ne facea „gafe”, putînd viziona întrecerile în condiţii cît de cît mai optime.

Ca fapt divers, gîndurile şi aşa zisele amintiri au fost întrerupte de fiica noastră care dacă despre „Iliuţa” al nostru avea destule cunoştinte, vroia cu acest prilej, cu ajutorul nostru să-şi îmbogăţească şi să cunoască mai multe şi despre sărbătoritul zilei. Aşa, că eu tatăl ei, vrînd-nevrînd am început să „dezgrop”, multe şi multe din amintirile mele de altă dată, pentru că la drept vorbind, marii noştrii campioni ai tuturor timpurilor al sportului „alb” şi-au început cariera ca „culegători”de mingi ai celor mai avuţi şi cu mai mult noroc. De data aceasta, avînd şi norocul lînga mine, fiind în vecinatatea unui ziarist sportiv de la un ziar de limba română de aici, cred că mi-am făcut în parte datoria.

Copilăria lui Ion Ţiriac era destul de întunecoasă, pierzîndu-şi tatăl de timpuriu. Totuşi în sport el şi-a găsit o mare alinare, fiind chiar campion la… tenis de masă. Fără explicaţiile de rigoare la un moment dat îl găsim şi în echipa naţională a României de hochei pe ghiaţa, ajungînd să fie şi component al ei la Jocurile Olimpice din 1964.
  
Vorbind de sportul „alb”, tenisul care la consacrat, el urmează o frumoasă perioadă al acestui sport după foştii marii campioni, Marin şi Gheorghe Viziru, devenid chiar campion al României timp de 8 ani la rînd.