Dorohoi News Logo

Din cauza medicilor, poate ajunge infirm! Chivu trăiește o nouă dramă!

chivu-accidentat

Fragil precum cristalul! Cam aşa a fost de-a lungul carierei sale fostul căpitan al naţionalei Cristian Chivu. Românul lui Inter Milano a suferit în timp mai multe accidentări.

La ultima, operaţiile suportate erau să-l lase infirm. Pe cât pare de incredibilă, pe atât este de reală! Cristi Chivu, unul dintre cei mai mari fotbalişti români, a fost la un pas să rămână infirm după ultima accidentare. Şi asta din cauza tratamentelor şi intervenţiilor defectuoase la care a fost supus. Anul trecut, fostul căpitan al naţionalei a suferit o accidentare care, la prima vedere, părea banală. Iniţial, s-a anunţat că ar fi fost vorba despre o luxaţie. Nici vorbă, controlul medical a arătat că este fractură în toată regula.

A fost trimis imediat la operaţie. A făcut una, apoi a doua, apoi a treia!!! „S-au făcut greşeli peste greşeli, iar lucrurile au plecat greşit chiar de la echipa medicală a lui Inter Milano. Lucrurile au evoluat spre o gravitate greu de imaginat având în vedere că era vorba despre un fotbalist care evolua la cel mai înalt nivel. Primele două intervenţii chirurgicale au fost un eşec total. S-a constatat că fractura pe care o avea ajunsese aproape de infirmitate, fapt care punea în pericol chiar cariera de fotbalist a lui Cristi", a declarat, pentru „ring", sub protecţia anonimatului, unul dintre oamenii apropiaţi familiei Chivu. Nu se retrage Disperat la auzul prognosticurilor, Chivu s-a orientat către o clinică renumită din Statele Unite.

„Cristi s-a decis pentru acea clinică din Miami în detrimentul medicilor europeni. Este de necrezut că s-a ajuns la situaţia asta având în vedere că totul s-a făcut la recomandarea medicilor lui Inter Milano. Cristi e un băiat cu obraz, care iubeşte fotbalul, pentru că altul sigur şi-ar fi activat asigurarea, ar fi încasat-o şi s-ar fi retras. Şi vă spun eu că ar fi încasat mulţi bani. Dar n-a făcut-o şi îşi doreşte foarte mult să revină pe terenul de fotbal. În acest moment, Cristi este în recuperare. Medicii de la Miami i-au recomandat să poarte o gheată specială, care costă o grămadă de bani. În noiembrie va reveni la antrenamente, iar prognoza medicilor este că la jumătatea lunii ianuarie va putea juca din nou într-un meci oficial. Este foarte bine că, în toată această perioadă, Cristi nu s-a îngrăşat, se menţine în greutatea lui ideală, lucru ce îl va ajuta extraordinar de mult în tentativa lui de a reveni pe teren. Nu vrea să se retragă, aşa cum am văzut că s-a scris. Din contră, abia aşteaptă să joace din nou fotbal şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, îşi va duce până la capăt contractul cu Inter care expiră în vara anului viitor", a mai spus sursa "ring".

"După ce a stat mai multe săptămâni în ţară, Cristi s-a întors de câteva zile la Milano şi se recuperează sub supravegherea medicilor."
, Un prieten al lui Cristi Chivu Dosarul medical: accidentare după accidentare Fostul căpitan al naţionalei a fost urmărit de ghinioane de-a lungul carierei sale. În 2007 a fost lovit cu cotul în nas de un adversar, în timpul unui meci oficial, şi a fost diagnosticat cu fractură a piramidei nazale. În 2008 a fost operat la Milano la umăr, iar la nunta sa cu Adelina Chivu, din acelaşi an, a fost nevoit să poarte o faşă care să-i imobilizeze braţul. 2010 i-a adus cea mai gravă accidentare, fiind lovit la cap de un coechipier. Totul a culminat cu accidentarea de anul trecut de la un deget al piciorului drept. "Cristi a fost operat în Europa şi a fost măcelărit, cu ghilimelele de rigoare.", Un prieten al lui Cristi Chivu. Sursa: ziarulring.ro

 

DorohoiNews.ro



sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web