„Felicit echipa Greciei, care a reuşit calificarea. A fost mai bună. Noi am pierdut calificarea la Atena, când am pierdut cu scorul 1-3. Am reuşit un meci bun acasă, dar nu am putut remonta cele două goluri. Şi aici am primit un gol stupid, la fel cum s-a întamplat şi la Atena. Am felicitat jucătorii, pentru tot ce au făcut în ultimii doi ani şi jumătate. Am ajuns la baraj, o experienţă nouă pentru mulţi jucători din echipa naţională”, a declarat Victor Piţurcă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după meci.
De asemenea, selecţionerul român a precizat că în momentul de faţă echipa naţională nu are mulţi jucători valoroşi.
„Cred că munca noastră a fost una bună. Nu avem foarte mulţi jucători valoroşi. Pentru primul joc îmi reproşez că am primit trei goluri şi că nu ne-am apărat suficient de bine. Dacă aveam şansă şi noroc, puteam să calificăm”, a declarat Victor Piţurcă.
Întrebat ce opinie are în legătura cu fanii care au scandat pe Arena Naţională demisia sa, Victor Piţurcă a menţionat că este prea supărat să se gândească la asta.
„Era un grup acolo care tot timpul a venit la stadion ca să strige demisia. În momentul acesta sunt prea supărat şi nefericit ca să mă gândesc la acest lucru”, a spus Victor Piţurcă.
Referitor la afirmaţiile atacantului Ajaccio, Adrian Mutu, potrivit cărora Victor Piţurcă ar trebui să demisioneze, iar echipa naţională ar trebui construită de la zero, selecţionerul României a declarat că Mutu nu l-a respectat. „Nu comentez ce spune un fost jucator al echipei nationale”.
În legătura cu neincluderea în lot, Victor Piţurcă a spus că „Mutu poate să se transfere la altă echipă, joacă, marchează şi poate fi convocat. În momentul ăsta e mai greu să fie convocat. Dacă se bagă să facă glume, să facă cu familia lui, nu cu mine. Astfel de glume pot să fac şi eu. Nu m-a respectat. Mutu să joace la echipa lui de club şi pe urmă să vorbeasca că el să fie selecţionat. I-am trecut cu vederea anumite scăpări”, a precizat Victor Piţurcă.
Tot selecţionerul României a mai afirmat că nu regretă absolut nimic în ceea ce priveşte convocările, menţionând că în meciul de marţi seară, echipei i-au lipsit Pintilii şi Bourceanu. Victor Piţurcă a mai spus că a încercat să-l convoace pe fundasul Ştefan Radu, însa acesta s-a retras.
„Ar avea loc, dar dacă s-a retras ce să-i fac? Am încercat să-l convocăm, să vorbesc cu el, dar dacă nu-i face plăcere să joace pentru naţională, ce să-i fac? Asta vorbeam şi cu colaboratorii mei după manşa tur. Dar ce să-i fac dacă lui îi place să fie relaxat la Roma şi să joace pentru Lazio", a mai declarat Victor Piţurcă.