Dorohoi News Logo

Vedetele Superkombat se confruntă vineri pe o plajă exclusivistă din Mamaia

cantar oficial superkombat

Cei 14 luptători Superkombat care vor urca sâmbătă, în ring, la Sala Sporturilor din Constanţa, se vor confrunta pentru prima dată vineri după-amiază, la PuroBeach din nordul staţiunii Mamaia, acolo unde sunt programate cântarul oficial şi conferinţa de presă.

Cel de-al treilea World Grand Prix al anului din circuitul Superkombat va avea loc sâmbătă, la Constanţa şi va fi transmis în direct în aproape 90 de ţări de pe 5 continente, însă până atunci, sportivii sosiţi din 8 ţări la malul Mării Negre vor avea primele lupte, duelul psihologic cu adversarii, dar şi împotriva kilogramelor, majoritatea dintre ei fiind nevoiţi să facă slăbire pentru a intra în categorie.

Evenimentul de vineri, transmis în direct la nivel naţional, este programat pentru ora 17:00 la locaţia exclusivistă din Mamaia, PuroBeach, campionii urmând să împartă şi mai multe invitaţii fanilor sosiţi pentru a asista la cântarul oficial. Cu o oră mai devreme, la invitaţia Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, vedetele Superkombat vor face un tur al staţiunii Mamaia cu telegondola.

„Chiar dacă se anunţă vreme urâtă pentru vineri, locaţia este acoperită şi nu vom avea probleme cu ploaia.  Cu siguranţă fanii vor dori să-i vadă pe luptători înaintea galei, iar cântarul este o şansă mare de a putea fi aproape de ei”, a declarat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat, care a adăugat că, printre invitaţii speciali, se va numără şi Cătălin Moroşanu.

Al treilea World Grand Prix al anului programat pentru 21 iunie, de la ora 22:00, va fi transmis în direct în România de televiziunea sport.ro, iar un bilet pentru gală va costa doar 30 de lei. Acestea pot fi achiziţionate de la Sala Sporturilor.

Superkombat World Grand Prix III – Constanta, 21 iunie – program complet:
1. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Daniel Lazăr (România) vs. Ciprian Şchiopu (România)

2. Semifinala 1 – Turneu categoria cruiser (-92 kg)
Michael Terrill (Marea Britanie) vs. Patrick Van Rees (Olanda)

3. Semifinala 2 – Turneu categoria cruiser (-92 kg)
Moises Baute (Spania) vs. Cristian Ristea (România)

4. Super fight – Categoria grea (+96 kg)
Shota Dolidze (Georgia) vs Dorin Robert (România)

5. Super Fight – Categoria uşoară (-63.5 kg)
Cristian Spetcu (România) vs. Paul Jansen (Olanda)

6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
D’Angelo Marshall (Curacao) vs. Thomas Vaneste (Belgia)

7. Titlul mondial Superkombat – categoria super cruiser (-95 kg)
Ali Cenik (Turcia) vs. Andrei Stoica (România)

8. Finala – turneu categoria cruiser (-92 kg)
Câştigătorul Semifinalei 1 vs. Câştigătorul Semifinalei 2

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web