Tehnicianul echipei FCM Dorohoi a avut o reacție neobișnuită la finalul partidei câştigate în faţa celor de la FC Farului Constanţa. Vespazian Colban a răbufnit în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în etapa trecută, la meciul disputat în deplasare la Gloria Buzău.
Antrenorul dorohoian susţine că un fost membru al Comitetului Executiv al FRF, actualul preşedinte al clubului Juventus Bucureşti, a intrat înaintea meciului în vestiarul arbitrilor şi a stat zece minute cu aceştia.
„Am fost la Buzău etapa trecută. Am vrut să scot cel puţin un punct dar nu am fost lăsaţi. Conducători din fostul Comitet Executiv al FRF au intrat în vestiar la arbitri. Au scos observatorul afară şi au stat zece minute la arbitri. Suntem o echipă mică iar în deplasare suntem hăcuiţi. Nu este normal ce se întâmplă. Arbitri erau din Bucureşti. Preşedintele de la Juventus Bucureşti a venit pentru că e foarte bun prieten cu preşedintele de la Buzău. I-am spus arbitrului să scrie în foaie că a intrat Rusen în vestiarul lor. Nu a scris nimeni. Am vrut să îmi spun oful dar la sfârșit nu a fost nicio conferință de presă organizată.”, a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al FCM Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohooiNews.ro