FC Botosani a jucat joi, 9 iulie 2015, de la ora 19:00, împotriva georgienilor de la Tskhinvali, manşa retur a primului tur preliminar al Europa League.
FC Botoşani a evoluat în premieră în echipament portocaliu şi tot în premieră a avut ca şi căpitan în acest meci pe Andrei Cordos. Botoșănenii au început tare meciul și au reușit să înscrie încă din minutul 6 prin Dan Roman care a înscris cu un șut excelent de la aproximativ 16 metri. FC Botoșani a presat și a mai avut o ocazie mare de a înscrie în minutul 8 când același Dan Roman a trimis cu capul mingea în bara trasversală. Gaydele au avut şi ele câteva ocayii timide însă fără reyultat.
În minutul 37, Katcharava îl loveşte pe Cordos cu cotul şi vede al doilea galben şi implicit pe cel roşu. Deşi au avut superioritate numerică botoşănenii au presat însă nu au reuşit să-și mărească avantajul pe tabelă. La pauză s-a intrat cu scorul de 0-1.
Repriza secundă a început tot cu FC Botoșani în atac. În minutul 49, numărul jucătorilor de pe teren se egalează după ce Plamadă primeşte cartonaş roşu, după ce a încasat cel de-al doilea cartonaș galben. Acest lucru nu i-a dărâmat pe botoșăneni și în minutul 60 reuşesc să îşi mărească avantajul pe tabelă după ce Vasvari centrează în careu şi Roman înscrie pentru 0-2. Gazdele au reușit să reducă din diferență după ce au primit o lovitură de la 11 metri. FC Botoșani nu a cedat nici acum și a dat lovitura de grație în minutul 68 când Iliev l-a lansat pe Batin, care a intrat în careu și a marcat pentru 1-3. După expirarea celor 90 de minute și a celor 4 minute de prelungiri meciul s-a încheiat cu scorul de 1-3. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro