FC Botoșani a pierdut duminică seară cu scorul de 5-3 contra formației Steaua București, într-o partidă terminată cu cele mai multe goluri din actualul sezon. Partida a avut loc in Ardeal, pe stadionul celor de la CFR deoarece National Arena, stadionul pe care joaca echipa lui Mirel Radoi meciurile de acasa neavând aviz ISU.
Steaua a început fulminant partida și inscrie cel mai rapid gol al sezonului în minutul 1 prin Breeveld care scapă singur cu Iliev şi îl execută pe portarul botoşănean cu un şut plasat la colţul lung. În minutul 26, scorul devine 1-1. Plămadă a degajat mingea, Roman este scăpat din marcaj iar atacantul botoşănean îl execută pe Cojocaru. Un minut mai târziu Hadnagy a centrat de pe dreapta, iar Martinus marchează cu capul de la jumătatea careului și face 2-1. Nicuşor Stanciu egalează tot cu o lovitură de cap, după centrarea ideală de pe partea stângă a lui Guilherme în minutul 29. Tade o aduce din nou pe Steaua în avantaj, după ce îl învinge pe Iliev din interiorul careului cu un şut printre picioare după pasa lui Filip.
În minutul 55, scorul devine 3-3. Ivanovici a centrat de pe stânga iar Cabrera a marcat cu capul de lângă Toşca pasa venită în urma centrări venite de la Ivanovici, care a intrat în teren la pauză în locul lui Dan Roman. În minutul 68 Cornel Râpă îi readuce în avantaj pe steliști cu un şut din interiorul careului, după ce Tade trimisese mingea în bară. Ultimul gol al partidei este marcat de Stanciu care scapă singur spre poartă, trece de Cordoș și îl învinge pe Iliev.
Botoșănenii termină partida în zece jucători după ce Miron ridică piciorul la nivelul capului lui Onțel și primește cartonașul roșu în minutul 89.
După etapa a 17-a FC Botoșani ocupa locul 12 în clasament acumulând doar 13 puncte, în timp de Steaua urcă pe locul 3, având 30 de puncte. Următoarea partidă pentru FC Botoșani este contra FC Voluntari, pe 23 noiembrie de la ora 18:00, pe stadionul Municipal.