Sărbătorit pe 7 ianuarie, Sfântul Ioan Botezătorul marchează încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă și una dintre cele mai mari onomastici din România. Considerat Înaintemergătorul Domnului și protector al copiilor
Memorialul Ipotești invită publicul, în data de 14 ianuarie 2026, ora 18:00, la spectacolul „Cabaretul cuvintelor”, susținut de actorii Teatrului „Matei Vișniec” pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.
În
A doua zi după Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna
Boboteaza și ziua Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și totodată, al celor dedicate nașterii lui Iisus Hristos.
În dimineața zilei de 6 ianuarie 2026, credincioșii au participat la slujba
Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Domnul Iisus Hristos, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar
Vă invităm la primul spectacol din acest an!
Joi, 8 ianuarie 2026, de la ora 18:00, cât și duminică, 11 ianuarie 2026, de la orele 11:00 și 12:30 sunteți așteptați la Teatrul „Vasilache” să vizionați spectacolul „Fram,
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine de la începutul anului, este prăznuită pe 6 ianuarie și este precedată de Ajunul Bobotezei, zi cu o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși.
În această perioadă,
Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305), şi ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră ca pretutindeni cei ce mărturisesc pe Hristos Domnul să
Aceşti 70 de Apostoli au fost aleşi de Domnul şi trimişi câte doi, înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El, zicându-le: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci
Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). Sfântul
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în orașul Kursk, într-o familie de creștini ortodocși evlavioși. Atras de scrierile și de slujbele bisericești, Serafim s-a alăturat obștii de la mănăstirea Sarovului, la vârsta
Municipiul Dorohoi a fost, în data de 31 decembrie 2025, gazda unui eveniment de suflet dedicat tradițiilor autentice românești – „Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă”, organizat de Primăria Municipiului Dorohoi.
Municipiul Dorohoi a fost, în data de 31 decembrie 2025, gazda unui eveniment de suflet dedicat tradițiilor autentice românești – „Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă”, organizat de Primăria Municipiului Dorohoi.
Tăierea împrejur a pruncului Iisus s-a făcut a opta zi după naştere, precum citim în Sfânta Evanghelie după Luca (2, 21-24), când I-au pus şi numele, după rânduiala veche consemnată de Moise în Levitic cap.
Mersul cu Sorcova este unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri tradiționale românești, practicat la început de an, mai ales de copii, ca simbol al urării de sănătate, belșug și viață îndelungată.
Sorcova este unul dintre
Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit şi strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul şi dorea să trăiască în feciorie. Dar
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2026, de la ora 16:00, la Teatrul de Copii și Tineret „Vasilache”
Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţa singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viața
Irod, împăratul iudeilor, văzând că a fost înşelat de magii care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat foarte tare şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis
După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori, ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia şi să se închine zeilor