Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Detalii despre comerțul cu petarde și artificii. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, apar probleme cu materialele pirotehnice. Petarde periculoase, care sunt comercializate ilegal și care bagă numeroase persoane în
dorohoinews.ro Un deputat a fost rănit grav în accident de motocicletă, astăzi. Este vorba despre Radu Vasilică, de la PSD care a fost rănit, într-un accident care a avut loc pe DN 73, în localitatea Maracineni, din județul Argeș, în timp
dorohoinews.ro Doi barbati sunt cautati de politisti, vineri seara, dupa ce au ucis sofer, iar pe sotia acestuia au ranit-o. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, vineri seara doi barbati au fost luati la autostop din Slobozia, de catre un sofer aflat in
dorohoinews.ro Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor declarate de utilitate publică, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută
dorohoinews.ro Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. „Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață.
dorohoinews.ro Ministerul Afacerilor Interne propune prelungirea valabilității pașapoartelor de la cinci la zece ani. Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul
dorohoinews.ro După zile foarte reci, cu ninsori în anumite zone ale țării, vom asista la o creștere a temperaturii până la valori mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Miercuri, cerul va avea înnorări,
dorohoinews.ro Duminica, 19 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. La tragerile loto de joi, 16 noiembrie, Loteria Romana a acordat 13.125 de castiguri in valoare totala de 545.367,61 lei. Iata care sunt
dorohoinews.ro Uscarea rufelor în balcoanele deschise sau bătutul covoarelor în spatele blocului vor fi sancționate în municipiul Buzău, de la 1 decembrie, cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei , potrivit prevederilor unui nou regulament
dorohoinews.ro O fetiță în vârstă de 12 ani, din Baia Mare, a vrut să își otrăvească părinții și colegii chiar de ziua ei. Fata a turnat glicerină pe tort și pe prăjituri. Elevă în clasa a VI-a la Școala Generală "Lucian
dorohoinews.ro Meteorologii avertizează că ciclonul Olaf va pătrunde în România duminică, prin nordul țării. În special în centrul, nordul și nord-vestul țării, precipitațiile se vor transforma în ninsoare. Olaf ar putea interacţiona
dorohoinews.ro Accident grav în județul Iași. Un microbuz și un TIR au intrat în coliziune, joi seară, în localitatea Răducăneni. Opt persoane au fost rănite. Conducătorul TIR-ului a pierdut controlul volanului și a lovit lateral microbuzul
dorohoinews.ro Ciclonul Olaf se apropie de Romania, anunta meteorologii, dar tara noastra nu va fi foarte afectata de valul de aer polar. „Deplasarea ciclonului Olaf este spre zona tarii noastre, spre zona balcanica, dar pe noi ne afecteaza doar cu o periferie
dorohoinews.ro Concret, documentul a fost retrimis la dezbateri de Curtea Constituțională și apoi de președintele României, iar astăzi a fost votat pentru a treia oară de Camera Deputaților, Forul decizional în acest caz. Prevederile sunt incluse
dorohoinews.ro Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani! Berbec (21 martie - 20 aprilie) Banii ar putea crea tensiuni pe plan sentimental în aceste zile,
dorohoinews.ro Vremea se răcește începând de duminică și va ploua în toată țara. Cu toate acestea, maximele vor atinge 17-18 grade Celsius. Duminică, innorarile vor persista, în interiorul arcului carpatic; local, în nord-vest
dorohoinews.ro O nouă metodă de escrocherie a pus pe jar românii! Mii de oameni au fost înşelaţi, iar factura de la telefon a fost uriaşă! Cum poţi evita să fii o victimă. În ultimele săptămâni, mulţi români s-au plâns
dorohoinews.ro OUG privind modificarea Codului Fiscal, varianta amendată a Codului urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018 este publicată în Monitorul Oficial. Ordonanţa de Urgenţă pentru REVOLUŢIA FISCALĂ, publicată în Monitorul
dorohoinews.ro Veste bună pentru toţi angajaţii: Vom avea patru zile de Crăciun 2017 şi patru de Revelion! 25 decembrie pică în 2017 într-o zi de luni. Astfel, românii vor avea o mini-vacanţă de Crăciun de 4 zile, ţinând cont de
dorohoinews.ro Un cutreur cu magnitudinea de 2,1 grade pe scara Richter a avut loc vineri dimineaţă în România. Seismul s-a produs la ora 10.40, în judeţul Braşov, la o adâncime de doar 2 kilometri. Precedentul cutremur din ţara noastră
national de la 2201 la 2220 din 7064
<<<106107108109110111112113114115116>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web