Perioada în care angajatorii vor putea înregistra în Revisal modificarea contractelor individuale de muncă, prin transferul contribuțiilor sociale la angajat, va fi prelungită, prin hotărâre de Guvern, astfel încât
Într-un bloc muzica răsună la maximum, toată noaptea. Ajunși la capătul răbdării, locatarii sună la 112. Un echipaj ajunge, bate la ușă și, dacă are noroc, cineva îi deschide. Uneori nu au noroc și pur și simplu pleacă.
Dacă
750 de școli s-au înscris în cea mai amplă campanie națională de educație ecologică din Româniași pot câștiga o transformare completă în valoare de 15000 de euro.
„Let’s Get Green!”, proiect
Deputaţii au adoptat marţi proiectul de lege prin care plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către personalul din învăţământ este eşalonată pe următorii cinci ani.
Propunerea legislativă prevede
Afla ce iti rezerva astrele pentru aceasta perioada si citeste mai jos horoscopul saptamanii 6-12 noiembrie 2017.
BERBEC
Dragoste - Esti fericita si implinita in relatia cu partenerul, doar ca atunci cand vine vorba sa iesiti din rutina zilnica, amandoi
Europa și-a exprimat prioritățile pe termen mediu și lung în privința autovehiculelor electrice și a celor conectate și autonome, iar România trebuie să nu rămână pasivă, ci să meargă în întâmpinarea acestui
Cei care jignesc un polițist aflat la datorie nu vor mai risca doar o amendă contravențională, ci chiar o pedeapsă cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere joi de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Proiectul
Ministerul Turismului a publicat pe site-ul instituţiei un proiect de act normativ pentru aprobarea normelor pentru acordarea voucherelor de vacanță.
Bugetarii pot primi câte un voucher de vacanță, la valoarea salariului minim pe economie,
Toate reprezentanțele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, a anunțat, miercuri,
Un cumplit accident a avut loc azi-dimineață pe drumul național care leagă Suceava de Gura Humorului.
În curba de la intrarea în Ilișești dinspre Suceava, un Audi în care se aflau cinci persoane a fost scăpat de sub control
Produsul câștigător al campaniei Căutătorii de Cămări ajunge luni în toate magazinele Lidl.
După ce au vizitat zeci de cămări ale românilor din întreaga țară, Lidl și Căutătorii de Cămări – Chef Florin Dumitrescu
Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a adoptat luni o serie de amendamente la Legea pensiilor, potrivit cărora pensia de invaliditate şi de urmaş pot fi cumulate cu venituri obţinute din activităţi independente, cumulul nefiind permis însă
Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!
Berbec (21 martie - 20 aprilie)
Nu îţi pune baza în banii pe care trebuie să îi
Un copil a fost legat de copac într-o pădure din Buzău chiar de tatăl său, care l-a și tăiat pe mâini și pe picioare.
Caz deosebit de grav în localitatea buzoiană Bozioru. Un individ de 39 de ani și-a dus copilul în
Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a dat un ordin prin care obligă proprietarii de apartamente cu termopane să-și monteze senzori de gaze.
Ordinul ANRE reactivează o lege care nu a fost pusă în aplicare până
Autorizațiile de securitate la incendiu sunt obligatorii de o lună. Localurile și instituțiile care funcționează fără a avea autorizație de securitate la incendiu riscă amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei.
În primele opt luni
Un cutremur cu magnitudinea 4.1 pe scara Richter s-a produs la ora 16:56 în zona seismică Vrancea, transmite Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP), potrivit Mediafax.
Mişcarea telurică s-a produs la
Când copiii nu sunt înţeleşi de părinţi, apar tragedii. O elevă la Scoala „Miron Costin” din Suceava, s-a spânzurat cu un cablu electric agățat de o grindă, în podul casei. Descoperirea macabră a fost făcută
Lovitură dură pentru românii care şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria. Pentru a pune capăt abuzurilor, autorităţile bulgare au decis radierea automată a maşinilor care nu au asigurare RCA.
Decizia a fost luată de parlamentarii
Și în acest an, pentru cei care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea, statul acordă un ajutor financiar. Facem azi precizările necesare pentru toți cei care, în ultimele zile, ne-au întrebat