Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro Elevii și cadrele didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob" Dorohoi au sărbătorit luni, 25 septembrie 2017, Ziua Europeană a Limbilor. Activitatea a debutat cu o prezentare PowerPoint cu cele mai importante informaţii
dorohoinews.ro Joi, 21 septembrie 2017, a avut loc în Sala de Festivități a Seminarului, la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor, prima dezbatere din acest an școlar. Tema dezbaterii a fost „Modificarea Constituției- DA sau NU?”. Activitatea
dorohoinews.ro Ziua Limbilor Europei, o iniţiativă a Consiliului Europei, celebrează diversitatea lingvistică şi atrage atenţia publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, cheia unei mai bune comunicări interculturale. Cei peste 800 de
dorohoinews.ro O dimineață splendidă de toamnă a creat decorul deschiderii noului an școlar 2017-2018 la Clubul Copiilor Dorohoi, desfășurată în data de 23 septembrie 2017, în Teatrul de Vară al unității.  Cadrul festiv a prilejuit marcarea
dorohoinews.ro Elevii și profesorii sărbătoresc Ziua Educației, joi, 5 octombrie zi în care nu se vor ține cursuri. Fiecare școală va decide ce se va face în acea zi. Anul trecut, cele mai multe școli din București și din țară au fost închise
dorohoinews.ro Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2017-2018 va avea loc, sâmbătă, 23 septembrie 2017, începând cu ora 11:00,  la sediul Clubului Copiilor Dorohoi. Mulţumim pe această cale tuturor părinţilor şi colaboratorilor
dorohoinews.ro După începutul anului școlar, specialiștii constată apariţia aşa-numitei "epidemii de astm". Mai precis, copiii sensibili vor fi agresați de un nivel mare de virusuri și bacterii. O simplă viroză poate genera o criză de astm,
dorohoinews.ro ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ „ION PILLAT” organizeazã, în temeiul H.G. nr. 286/2011 modificată prin H.G.  nr. 1027/2014, la sediul său din Dorohoi, strada 1 Decembrie numărul 30 A, județul Botoșani, concurs pentru
dorohoinews.ro Al treilea proiect de parteneriat strategic Erasmus+ se va implementa din această toamnă la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi. După ce anul trecut a început implementarea a două proiecte similare, unul de 24 luni,
dorohoinews.ro „Peste 60.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, în special din învăţământul gimnazial, vor intra în cel mai amplu program de formare, în următorii doi ani de zile", este anunţul
dorohoinews.ro Elevii care leg să nu frecventeze religia au la dispoziție două variante pentru petrecerea timpului în care colegii lor se află la orele acestei discipline, se arată într-un act normativ adoptat încă din 2015. Reglementarea
dorohoinews.ro Prima zi de şcoală a fost specială pentru copiii de la CENTRUL „Floare de Colţ” Dorohoi, chiar un motiv de bucurie, am putea spune. Sub îndrumarea doamnei instructor Sticea Denisia, cu sprijinul unor sponsori inimoşi, a avut
dorohoinews.ro La început de an şcolar, Liceul „Regina Maria” şi-a deschis larg porţile pentru cei 940 de liceeni, dar şi pentru părinţii care au însoţit, mai ales bobocii de clasa a IX-a, în prima lor zi de liceeni. O zi cu mult
dorohoinews.ro Cu emoția începutului sau bucuria revederii au pășit pragul școlii preșcolarii și școlarii însoțiți de părinți. Un nou început de an școlar reprezintă un moment însemnat nu numai pentru copii, dar și pentru părințiși
dorohoinews.ro Sute de elevi, zeci de părinți și cadre didactice au luat parte la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi. Pe lângă urările de succes inerente unui asemenea moment, invitații:
dorohoinews.ro Luni, 11 septembrie 2017, la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a început un nou an școlar! Elevii seminariști au pășit pragul școlii cu emoții și forțe proaspete după vacanța de vară. Festivitatea de
dorohoinews.ro Mii de elevi de la școlile dorohoiene au pășit cu emoţie, bucurie şi nostalgie în noul an şcolar. În dimineața zilei de luni, 11 septembrie 2017, aproape toate străzile din Dorohoi s-au umplut de zâmbete și culoare, oferite
dorohoinews.ro Cu bucurie și emoție, elevii ibăneșteni au revenit astăzi, 11 septembrie 2017, în sălile de clasă pentru un nou început de an școlar. Festivitatea de deschidere a debutat la ora 08:30 la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”
dorohoinews.ro Noul an școlar 2017-2018 începe luni, după aproape trei luni de vacanță. Elevii vor avea 36 de săptămâni de cursuri, cu o săptămână mai mult decât în anul școlar trecut şi cinci săptămâni de vacanţă.  Programul
dorohoinews.ro În urma selecției de proiecte de parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar din cadrul Programului Erasmus+, acțiunea KA2, organizată de ANPCDEFP, a fost aprobat proiectul Interkulturelles Lernen
invatamant de la 2321 la 2340 din 6576
<<<112113114115116117118119120121122>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web