Dorohoi News Logo

POLITIC:

dorohoinews.ro Șefa campaniei social-democraților din Botoșani, Doina Federovici, a declarat că PSD este singurul partid care susține petiția „România merită mai mult” împotriva discriminării cetățenilor români în Europa.
dorohoinews.ro PSD consideră că primirea fostei judecătoare a Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru, în PNL Botoșani este un nou pas spre ”Coaliția Băsescu”. Liderii social-democrați sunt de părere că atragerea unui nume atât de
dorohoinews.ro Într-un mesaj transmis de Premierul României cu ocazia zilei de 9 Mai, Victor Ponta  arată cât de importantă este această dată pentru toţi cetăţenii europeni, dar în mod special pentru români. Aceasta pentru
dorohoinews.ro Senatorul Doina Federovici va fi prezentă miercuri, 7 mai 2014, începând cu ora 18:30, în cadrul emisiunii „Dosarul zilei” difuzată la Tele`M. În cadrul acestei emisiuni se vor supune discuției subiecte pe tema
dorohoinews.ro Eliminarea lui Diaconu de pe lista PNL, o greșeală 59% dintre botoșăneni consideră că PNL a făcut rău când a decis să-l elimine pe actorul Mircea Diaconu de pe lista proprie de candidați pentru Parlamentul European. Astfel, într-un
dorohoinews.ro Odată cu începerea campaniei electorale asistăm, cu surprindere, la o serie de declarații ale membrilor PSD Botoșani prin care aceștia încearcă să arunce asupra partidelor cu care se află în  competiție o lumină nefavorabilă.
dorohoinews.ro Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat, luni, că în județul Botoșani a luat ființă „Coaliția Băsescu”, din care fac parte toate partidele care se opun social-democraților în această campanie
dorohoinews.ro Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, a fost eliberat din funcţie de către preşedintelui Traian Băsescu. Decretul semnat de Traian Băsescu, în data de miercuri, arată: „Președintele României, domnul Traian
dorohoinews.ro Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că social-democrații nu își vor ataca foștii aliați care au părăsit USL. Liderul social-democrat spune că principalul adversar al PSD rămâne Regimul Traian Băsescu. „În
dorohoinews.ro Petiția „România merită mai mult”, lansată de PSD Botoșani strânge din ce în ce mai multe semnături din partea botoșănenilor. Documentul care va fi înaintat Parlamentului European cere un tratament egal pentru
dorohoinews.ro Europarlamentarul Minodora Cliveti, membra a Comisiei pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale din Parlamentul European, aduce la cunostinta faptul ca la nivel european a fost adoptat cadrul de calitate pentru stagii. „Avand in vedere
dorohoinews.ro Coordonatorul campaniei electorale a PSD Botoșani, doamna senator Doina Federovici, a transmis tuturor social-democraților să se pregătească pentru o tentativă de fraudă electorală din partea PDL și PMP, ce ar putea avea loc chiar pe 25 mai,
dorohoinews.ro După s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe data de 25 mai 2014, partidele politice implicate în această „bătălie” au început împărțirea materialelor electorale prin
dorohoinews.ro Limita maximă a cheltuielilor care pot fi efectuate de un partid politic sau alianţă politică în campania electorală se calculează prin însumarea valorilor maxime permise prin lege pentru fiecare candidat propus pentru alegeri, se arată
dorohoinews.ro Domnule Victor Ponta, urmeaza alegerile europarlamentare, la care de obicei romanii nu prea se inghesuie. De ce ar veni de data asta romanii la vot? Cat de importante sunt, pentru oamenii obisnuiti, aceste alegeri? Aceste alegeri nu sunt doar despre
dorohoinews.ro PSD Botoșani a început strângerea de semnături pentru Petiția “România merită mai mult” ce va fi adresată Parlamentului European în vederea combaterii discriminării românilor în statele Uniunii Europene. Primul
dorohoinews.ro Lucian Topalagă, noul viceprimar al municipiului Dorohoi, a început oficial activitatea la Primăria Dorohoi. Miercuri, 23 aprilie 2014, a fost practic prima zi de lucru a noului viceprimar care a început cu o mică ședință cu primarul
dorohoinews.ro PSD Botoșani a lansat miercuri, 23 aprilie, o campanie de strângere de semnături pentru o petiție adresată Comisiei de Petiții din Parlamentul European în legătură cu discriminarea cetățenilor români în spațiul Uniunii.
dorohoinews.ro Senatorii vor intra în vacanţă timp de o lună, până la 26 mai, pentru a putea merge în campania electorală pentru europarlamentare. Decizia a fost luată de conducerea Senatului. Senatorii vor lucra săptămâna viitoare
dorohoinews.ro Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a declarat joi seară, la Antena 3, că după alegerile europarlamentare din 25 mai va anunța dacă va candida la alegerile prezidențiale. Întrebat dacă va candida pentru funcția de președinte al
politic de la 2481 la 2500 din 4200
<<<120121122123124125126127128129130>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web