Litoralul românesc are nevoie atât de ospătari, barmani sau cameriste, dar şi de recepţionere sau administratori de hotel. Poziţiile vacante pot fi găsite fie prin agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă, fie prin recomandări
Situatia statistica a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca inregistrate in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca la 31 mai 2011.
La sfarsitul lunii mai 2011, un numar total de
Vineri, 3 iunie 2011 începând cu ora 10.00, delegaţia franceză prezentă la Dorohoi, în cadrul proiectului “Să spargem tăcerea”, a fost primită la Primăria municipiului Dorohoi, urmată de o întâlnire de
Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Juan Somavia a deschis miercuri, 1 iunie, cea de a 100-a sesiune jubiliară a Conferinţei Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu un apel pentru întoarcerea la justiţie socială şi
Guvernul a decis, miercuri, desfiinţarea unui număr total de 4.927 posturi din Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dintre care 1.200 ocupate, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
Numărul total de posturi
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor va organiza luni o acţiune de protest în faţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care ar putea participa circa 1.000 de poliţişti, a anunţat joi Marian Gruia, liderul sindicatului citat de
Miercuri 01.06.2011 a avut loc finalul campaniei ,, Suntem diferiţi dar egali” organizată de Fundaţia Star of Hope în parteneriat cu Primaria mun. Dorohoi, Direcţia de Asistenţă socială , Gr. Nr.9,, Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Editia din 2011 a programului ”Casa Verde” incepe astazi, oferind solicitantilor posibilitatea de a-si acoperi cheltuielile pentru ”inverzirea” caselor.
Prin intermediul programului, oricine isi echipeaza locuinta cu panouri
La aproape un an de la dezastrul care a cuprins Dorohoiul, sinistraţii vor avea din nou casele lor. Fundaţia Habitat for Humanity a inaugurat marți, 31 mai 2011 cele 30 de case construite din temelii, dar şi şcoala din Dumbrăviţa care a fost reconstruită.
Hunedoara este judetul cu cea mai mare pondere a pensionarilor in totalul populatiei. Mai exact, Hunedoara numara o populatie de 463.100 de persoane, iar 125.497 sunt pensionari. Ceea ce inseamna 27,1% din totalul numarului de locuitori. Este judetul
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac a participat ieri 30.05.2011 la inaugurarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Mihăileni care are ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale şi
Dacă până la sfârşitul anului nu vor fi concediaţi 18.000 de poliţişti, angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor vor primi în ultima lună a acestui an lefuri reduse cu 30%, a declarat luni, la Guvern, ministrul de
In urma evaluarii rezultatelor Bursei locurilor de munca organizate in data de 27.05.2011 va facem cunoscut urmatoarele :
- un numar de 26 agenti economici au participat la acest eveniment care au selectat un numar total de 203
Perioada de probă la angajare s-a prelungit semnificativ după noul Cod al Muncii, dar au apărut şi alte modificări care te obligă să fii mai atent atunci când ajungi într-o astfel de situaţie.
Cât durează perioada de probă,
Cu toate că şomerii dispar în fiecare lună din statistici, joburile vacante din foarte multe oraşe din România pot fi numărate pe degete.
Cele mai slabe perspective de angajare le au locuitorii din Râmnicu Sărat (din judeţul
4.000 de vânzători de cosmetice fără contracte de muncă, la o singură firmă. Asta susţin reprezentanţii Inspectoratului de Muncă din Cluj că au descoperit la firma Avon, o societate care prestează servicii în toată ţara. Amenda
O nouă lege referitoare la sindicatele din învăţământ, promulgată de curând, a fost discutată ieri, 25 mai 2011. După un traseu fulminant, Legea Dialogului Social 62/2011 a fost publicată la 10 Mai, în Monitorul Oficial,
Masurile active de combatare a somajului sunt permanent in atentia A.J.O.F.M. Botosani. Bursa locurilor de munca este o masura activa importanta, care are ca scop corelarea cererii cu oferta de forta de munca , motiv pentru care in data de
În ziua de 25.05.2011, ora 700 s-a înregistrat un eveniment in care a fost implicat Bîlbă Radu Florin, lucrător la S.C. DOLY COM S.R.L. Roma, în funcţia de fochist. A fost găsit decedat în incinta staţiei de epurare
Evaluarea Bursei generale a locurilor de munca organizate in data de 15.04.2011.
In urma evaluarii rezultatelor Bursei generale a locurilor de munca organizate in data de 15.04.2011 s-a constatat faptul ca un numar de 783 persoane