Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului
Află cine se sărbătoreşte astăzi 19 iulie 2023: Iuliana Gînga - instructor educaţie Complex Floare de Colţ Dorohoi, Iulian Barabasa - preot Protopopiatul Dorohoi, Nadia Nichita - profesor Grup Scolar Alexandru
Un autoturism parcat lângă un lan de grâu a luat foc în după amiaza zilei de marți, 18 iulie 2023, pe raza comunei Mihai Eminescu. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins cu repeziciune la cultura de cereale, iar
În primele 6 luni ale anului 2023, pe drumurile din județ s-au produs 181 de accidente rutiere, cu 5 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, în urma cărora au rezultat 23 de victime rănite grav, cu 11 mai puține
Doi soţi, din Botoșani, alături de ce doi copii, au plecat pentru a petrece câteva zile de vacanţă într-un resort din afara ţării. În cursul zilei de luni, însă, băieţelul familiei, în vârstă de cinci ani,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 18 iulie 2023: Constantin (Titi) Lăzurcă - administrator SC Auto - Titi - Laz SRL Dorohoi, Andrei Vremescu - Dorohoi, Iulia Camelia Ilaș - profesor Liceul „Regina Maria”
Două mașini au intrat în coliziune luni, 17 iulie 2023, în jurul orei 18:00, pe drumul național 29B Dorohoi-Botoșani, în localitatea Dealu Mare.
Din primele cercetări, se pare ambele autoturisme, un Seat și un Audi, circulau
Pompierii botoșăneni au fost solicitați luni, 17 iulie 2023, să intervină pentru căutarea unui tânăr de 16 ani care ar fi intrat în apele râului Prut pe raza localității Santa Mare și nu a mai ieșit la suprafață.
Apelul
Acoperișul unei case nelocuite de pe raza localității Românești a luat foc în această dimineață, cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un cablu neizolat corespunzător.
Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Gărzii
Află cine se sărbătoreşte astăzi 17 iulie 2023: Mirela Bordei - inspector Direcția Taxe și Impozite locale, Primăria Dorohoi, Alina Onofrei – învățător Şcoala Gimnazială „A. I. Cuza” Dorohoi, Stelian
Dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstinice din municipiul Botoșani.
În urma controlalelor
Meteorologii au emis un cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă, pentru ziua de 17 iulie. Conform acestora, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între
Află cine se sărbătoreşte astăzi 16 iulie 2023. Vasile Tarînt - administrator Pensiunea Splendid Dorohoi, Ovidiu Gherman - Poliția de Frontieră Dorohoi, Alina Prisacariu - profesor Școala Gen. Nr.2 Ștefan Cel
Vremea frumoasă și perioada de vacanțe aduce mai des bicicliști și utilizatori de trotinete pe drumurile publice. De asemenea, zilele călduroase constituie un îndemn pentru pasionații de motociclism să iasă la drum.
Pentru prevenirea
În seara zilei de vineri, 14 iulie 2023, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 14 ani, care a intrat în apele râului Prut, pe raza localității Rădăuți Prut și
Află cine se sărbătoreşte astăzi 15 iulie 2023: Radu Niculae - consilier local Primaria Dorohoi, Iuliana- Mihaela Pavăl - Dorohoi, Constantin Bistriceanu - preot Protopopiatul Dorohoi, Ilie Ivanciuc -
Elicopterul SMURD a fost solicitat vineri, 14 iulie 2023, pentru a prelua un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Cândești.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi cu Traumatism Cranian Cerebral, cu hemoragie subarahnoidiană.
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 49 de ani, din comuna Hilișeu Horia care, la data de 11 iulie 2023, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.
IOSUB GABRIELA are
Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit în această dimineață cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte
Și în acest week-end, jandarmii botoșăneni vor acționa cu efective mărite, în cooperare cu structurile de poliție, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, cu accent pe faptele de violență, precum si pe cele