Dorohoi News Logo

CULTURA:

dorohoinews.ro Duminică are loc Lăsata Secului de brânză, ultima zi de dinaintea Postului Paştelui. Lăsata Secului de brânză are loc duminică, 22 februarie, iar luni, 23 februarie, începe Postul Mare al Paştelui. Există o serie de tradiţii
dorohoinews.ro Parohia Satu Nou Dorohoi a gazduit joi 19 februarie, prima intalnire din cadrul Cercului pastoral Dorohoi ! Dupa savarsirea Tainei Sfantului Maslu de catre preotii din municipiul Dorohoi a fost sustinuta tema  cu titlul „Sf. Ioan Casian dascal
dorohoinews.ro Avem onoarea de a vă invita să luaţi parte joi 19 februarie  la Cercul Pastoral al preoților din municipiul Dorohoi care va avea loc în parohia „Naşterea Maicii Domnului ” – Satu Nou.  Programul acestei întâlniri
dorohoinews.ro Începând cu 16 februarie, creştinii ortodocşi au intrat în „Săptămâna Albă sau a brânzei". În aceasta săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri este dezlegare
dorohoinews.ro Cupidon îndrăgostit la Arlechin!  Spectacolul a avut loc sâmbătă, 14 februarie 2015 pe scena de la Botosani Shopping Center! Copiii şi tinerii de la Arlechin au ales să sărbătorească de Valentines Day alături de prietenii care
dorohoinews.ro Oameni iubitori de cultură au poposit la Casa Municipală de Cultură pentru o după-amiază plină de muzică şi poezie, dedicate împlinirii a 80 de ani de la naşterea marelui poet Grigore Vieru. Cuvântul de început i-a aparţinut
dorohoinews.ro Tradiția sărbătoririi Sfântului Valentin își are originile în Antichitatea romană, evoluând apoi în Evul Mediu și devenind ulterior o adevărată Zi a Îndrăgostiților. Numai 9% dintre francezi o percep înainte
dorohoinews.ro La începutul acestei luni, în perioada 2-4 februarie 2015, tinerii din filiala noastră, îndrumaţi de pr. Şoptică Ciprian, de la parohia Satu Nou, au fost gazdele unei întâlniri a membrilor ATOR din zona Moldovei. Evenimentul
dorohoinews.ro Școala Gimnazială ”GHEORGHE  BURAC” din Vlăsinești, a găzduit marți 10 februarie, lansarea unei noi cărți, intitulată  ”RAPORTUL DE SEARĂ, semnată de către  scriitorul Gheorghe Burac, în prezența unor
dorohoinews.ro Duminică, 15 februarie 2015, de la orele 11:00 şi 12:30, sunteţi invitaţi la Teatrul „Vasilache” să vizionaţi spectacolul „Elefănţelul curios”.   Sunteţi aşteptaţi, cu mic, cu mare, la un spectacol muzical şi
dorohoinews.ro O nouă şedinţă a Cenaclului „Editor” plină de emoţii şi zâmbete a avut loc duminică, 8 februarie a.c., la Casa Municipală de Cultură Dorohoi. Totodată, această şedinţă a marcat şi revenirea maestrului Antal Aurelian după
dorohoinews.ro Duminică, 8 februarie  a.c., de la orele 11:00 şi 12:30, sunteţi invitaţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi spectacolul „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu. Regia este semnată
dorohoinews.ro Postul Paștelui 2015 începe de luni, 23 februarie, potrivit calendarului ortodox. Postul Paștelui 2015 are loc înaintea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi
dorohoinews.ro În cei peste 400 de ani de existență, comuna Ibănești a concentrat o istorie bogată și variată în evenimente și momente legendare care merită a fi cunoscute și prezentate lumii. Dorința de a descoperi și descrie satul natal,
dorohoinews.ro Pentru cea mai frumoasă zi , ziua mamei, 8 Martie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” organizează un concurs vesel şi plin de surprize adresat spectatorilor fideli ai teatrului care îşi iubesc cea mai importantă fiinţă
dorohoinews.ro Odată cu desfășurarea celei de-a XXV-a ediții a „Șezătorilor iernii” în comuna Ibănești, au fost prezentate publicului larg, două lucrări monografice dedicate plaiurilor ibăneștene. O primă lucrare închinată locurilor
dorohoinews.ro Organizatorii Festivalulului Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret “Seri melancolice eminesciene”, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor
dorohoinews.ro Duminică, 1 februarie 2015, Muzeul etnografic din cadrul Căminului Cultural Ibănești a găzduit lansarea cărții „Cămașa de Sărbătoare din Colecția Muzeală Ibănești” a prof. etnograf Margareta Mihalache de la Centrul Județean
dorohoinews.ro Galeria de Artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a fost neîncăpătoare de numărul mare de ieşeni prezenţi la vernisajul expoziţiei de fotografie "(în)Tineri(re)". Evenimentul a avut loc
dorohoinews.ro Un regal de muzică și poezie împletit armonios s-a desfășurat din nou în ziua de 1 februarie 2015, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi. Așadar, pelerinii literaturii și ai muzicii folk, membrii ai Cenaclului Editor au dat glas unor
cultura de la 3361 la 3380 din 5422
<<<164165166167168169170171172173174>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web