Aproximativ 150 de persoane au fost invitate de către Organizaţia PDL Dorohoi la o întâlnire care a avut loc joi, 1 martie, ora 17:00, la Restaurant Magica Dorohoi.
În spiritul primăverii, Organizaţia PDL Dorohoi a sărbătorit
După ce marţi seară un material promoţional destinat încurajării dialogului dintre botoşăneni şi subsemnatul a fost incendiat în circumstanţe cât se poate de ciudate, dl Cătălin Flutur şi-a pierdut cumpătul. Cum altfel ne
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, ca indemnizatiile de sedinta ale parlamentarilor opozitiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi taiate, decizia fiind luata marti in Biroul Permanent al Camerei.
Anastase
Şefa departamentului de educaţie din cadrul PSD Botoşani, prof. Mihaela Huncă, a declarat că haosul care se crează în etapa de evaluare psihosomatică a copiilor pentru admiterea în clasa pregătitoare demonstrează amatorismul în
La întâlnirea avută cu bordul Bursei de Valori Bucureşti, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, şi-a rezumat întreaga gândire economică faţă de politica fiscală a guvernului Ungureanu,
Organizaţia judeţeană a PSD va organiza, pe 24 martie, la Botoşani, Academia Social-Democrată. Ovidiu Portariuc, vicepreşedintele PSD Botoşani, a declarat că la acest eveniment vor participa Valeriu Zgonea, vicepreşedintele PSD, şi Alexandru
Departamentul pentru mediul de afaceri, piaţa de capital şi IMM critică aspru deciziile luate de guvernul Ungureanu – continuatorul guvernului Boc – privind strategiile de privatizare de pe piaţa energetică. Prima măsură luată de
Dragobete, în loc de Valentine’s Day. Tradiția spune că în această zi a iubirii, fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri,
Deputatul Andrei Dolineaschi a declarat că parlamentarii USL nu vor încasa indemnizaţia în perioada în care boicotează lucrările Parlamentului, iar dacă banii vor fi totuşi viraţi automat în conturi, aceştia vor fi donaţi
Organizația Femeilor Social Democrate adresează un apel ferm noului ministru al Muncii, doamna Claudia Boghicevici, să solicite modificarea imediată a Ordonanţei Guvernului 124/2011, ca urmare a efectelor dramatice inregistrate asupra familiilor
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, susţine că demersul secretarului general al PDL, Ioan Oltean, de a realiza afişe cu parlamentarii "chiulangii" ai opoziţiei este "vădit disperat", transmite corespondentul
Secretarul general al PDL Botoşani, Cristian Achiţei, a declarat că sondajul PDL la nivel judeţean a fost finalizat, însă de săptămâna aceasta a început un nou sondaj realizat de la nivel central şi care vizează doar candidaturile
Vineri 17 februarie, Organizaţia de Tineret a PDL Botoşani s-a alăturat campaniei naţionale iniţiată de OT PDL, „Donează sânge, salvează vieţi !”. Această campanie s-a desfăţurat concomitent în toate judeţele ţării.
Astfel,
Liderul PSD Botoșani, Gheorghe Marcu, a precizat că și-a donat indemnizația de 4000 lei astfel: 2000 lei i-a donat sinistraților din Vrancea, 1000 lei i-a dat pentru reabilitarea școlii Cerchejeni, mistuită de flăcări în urmă cu câteva
Fostul lider PSD Mircea Geoană anticipează ca USL va avea "o problemă amplificată la cub" în desemnarea candidaţilor comuni, în condiţiile în care trei partide se vor bate pe doar 40.000 locuri, potrivit Realitatea.net.
Învestit cu încrederea unei majorităţi parlamentare ilegitime, în absenţa opoziţiei, cu nişte recomandări, fără avize din partea comisiilor de specialitate, Guvernul Ungureanu a trecut la administrarea problemelor vechi şi noi,
Organizaţia locală a PDL Dorohoi sare în ajutorul sinistraţilor din zonele afectate de viscolul şi ninsorile abundente din ultima perioadă.
La solicitarea peşedintelui Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, organizaţia PDL Dorohoi va strânge
Forta Civica a initiat in data de 12 ianuarie 2012 impreuna cu alte partide neparlamentare si organizatii neguvernamentale, constituirea unei aliante electorale. Aceasta alianta doreste sa fie o alternative reala la actuala clasa politica care timp de
Ghiorghi Burlacu, primarul oraşului Darabani negociază cu Partidul Conservator şi foarte probabil va candida din partea acestei formaţiuni la alegerile locale din luna iunie.
După ce liberalii l-au desemnat candidat pentru primăria Darabani
Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a anuntat ca in sedinta de luni dimineata a coalitiei a fost avansata data de 10 iunie pentru alegerile locale si ca urmeaza discutii cu partidele, inclusiv cu cele din opozitie.
"Am fost informat de