Alianta pentru o Romanie Curata se pronunta categoric impotriva comasarii alegerilor locale si parlamentare la sfarsitul anului 2012, cu atat mai mult cu cat o astfel de decizie importanta se doreste din nou a fi impusa prin asumarea raspunderii Guvernului.
Radu Prisăcaru, prefectul de Iaşi acuzat că ar fi cerut mită trei hectare de teren, susţine că a fost condamnat pe nedrept. Curtea de Apel Iaşi a decis luni 5 decembrie ca prefectul suspendat să primească patru ani de închisoare cu
Suntem surprinşi de instabilitatea gândirii şi faptelor PDL şi acoliţilor săi. După ce s-au erijat în apărători ai voinţei populare exprimată prin referendum, privind scăderea numărului de parlamentari, astăzi ne propun un proiect
Sala de Marmura a Teatrului “Mihai Eminescu” a gazduit astazi , duminica 04.12.2011, Adunarea Generala a Tineretului National Liberal Organizatia Botosani , in cadrul careia Biroul Politic Municipal Interimar si-a prezentat raportul de activitate
Conform împărţelii făcute de USL Botoşani, cele mai multe dintre primării, vor reveni PSD. Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, a declarat că PNL şi-a desemnat deja şi candidaţii la primăriile din judeţ, la alegerile
În cadrul conferinței săptămânală de presă a PSD, Ovidiu Portariuc aduce din nou în discuție parcul de agrement din zona Cornişa. Ovidiu Portariuc, candidatul USL la Primăria Botoşani, susţine că îndatorarea municipalităţii
Parlamentarii PSD de Botosani vor depune amendamente la proiectia bugetului pe 2012. Senatorul Gheorghe Marcu a declarat ca la o prima analiza se constata ca proiectia indicatorilor macro-economici nu au fost stabiliti de Guvernul Boc si ca nu s-a tinut
Deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, i-a adresat ieri o interpelare ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, în care îi solicită să precizeze câţi angajaţi sunt prevăzuţi pentru disponibilizare la nivelul Jandarmeriei
Senatorul Gheorghe Marcu, pre;edintele organizației PSD Botoșani a făcut luni, 28 noiembrie, o declarație politică cu privire la lipsa controlului asupra sistemul bancar din România, pe care o prezentăm integral.
Lipsa controlului asupra
Liderul PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, a făcut, sâmbătă, la Vorona, încă o declaraţie şoc. El a spus că va renunţa la a mai candida la un nou mandat de preşedinte al organizaţiei judeţene, însă, în acelaşi timp,
Dorin Alexandrescu, a fost ales, sâmbătă, la Vorona, preşedinte al Ligii aleşilor locali PSD Botoșani în cadrul primei ședințe de constituire a ligii, şedinţa la care au participat aleșii locali PSD din județ în calitate de
Sambata, in sala de sedinte a Primariei Vorona va avea loc constituirea Ligii alesilor locali ai PSD, a anuntat, vineri, intr-o conferinta de presa, secretarul executiv al PSD Botosani, Gheorghe Vizdoaga.
In cadrul sedintei vor fi alese structurile
Liderul liberalilor botoşăneni, Florin Ţurcanu, dezamăgit că cetăţenii din judeţ nu ştiu de instituţia numită Consiliul Judeţean. Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că a început să facă deplasări în
Preşedintele PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, a declarat, pentru BotosaniNews, că şi-ar fi dorit să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean, însă a respectat decizia politică. Afirmaţia a fost făcută în contextul excluderii
PSD Botoşani a votat pentru excluderea lui Mircea Geoană din partid. Liderul PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, a fost singurul botoşănean din Comitetul Executiv al PSD, însă, spune el, că înainte de a vota a consultat organizaţia. El susţine
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD, cu 50 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri
„Pentru cei din sala de execuţie: Adio tovarăşi, pe curând, prieteni!” a spus
Preşedintele organizaţiei PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, va iniţia un proiect de hotărâre care urmăreşte ajustarea preţului energiei electrice produse în hidrocentrale la nivelul mediei dintre energia electrică obţinută din
Senatorul Gheorghe Marcu propune primarilor PDL botoşăneni să treacă la PSD, motivând bugetele insuficiente care vor fi alocate anul viitor către administraţiile locale. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD a precizat că ceea ce face
Legea asistentei sociale, este o lege imposibil de aplicat şi care va nenoroci foarte mulţi oameni condamnândui la sărăcie.
Prevederile proiectului de lege sunt in total dezacord cu sistemul de valori sociale si umane pe care ar
Senatorul Daniel Augustin Humelnicu afirma ca, in actualul context european, pentru România este extrem de importanta combaterea marii corupţii, iar drept dovada a luptei actualului Guvern împotriva acestui fenomen sunt numele grele aduse