Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro La sfârșitul anului 2014, Colegiului Național „Grigore Ghica” a primit Diploma de excelența  din partea Ministerului Educației Naționale pentru rezultatele deosebite obținute în anul școlar 2013-2014. Premierea
dorohoinews.ro Din acel moment, elevii care termină clasa a XII-a și promovează examenul de bacalaureat își vor putea continua studiile doar contra cost. „În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările
dorohoinews.ro În cadrul unui parteneriat bilateral cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în perioada 5 - 23 ianuarie 2015, se va efectua un stagiu de practică pedagogică de către o studentă în anul I, master, de la ESPE Bretagne - Rennes,
dorohoinews.ro Elevii și preșcolarii se întorc astăzi la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Următoarea vacanță, cea intersemestrială, va fi cuprinsă între 31 ianuarie și 8 februarie. Cursurile
dorohoinews.ro Ministerul Educatiei si Cercetarii se declara disponibil sa colaboreze cu voluntari care sunt absolventi de studii juridice, economice, tehnice sau de administratie publica, acestora nefiindu-le solicitata experienta profesionala. Disponibilitatea
dorohoinews.ro Simularea evaluării naţionale pentru elevii din clasa a VIII-a va avea loc între 23-25 februarie 2015, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei. În data de 23 februarie, elevii de clasa a VIII-a vor susţine prima proba
dorohoinews.ro Elevii au intrat în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va
dorohoinews.ro Cadrele didactice care au susținut doctoratul după 2010 nu primesc sporul de 15% la salariu, de care beneficiază colegii lor care l-au obținut înainte de această dată. Sindicaliștii au spus însă că se vor adresa CEDO. Sute de profesori
dorohoinews.ro Ajuns la a XVIII a ediţie, acest concurs, organizat de Fundaţia ,,Lumina Instituţii de Învăţământ”, şi-a desemnat şi premiat câştigătorii, pe 19 decembrie 2014, la Şcoala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi,
dorohoinews.ro În aşteptarea sărbătorilor de iarnă Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” Pomîrla a organizat pe data de 21 decembrie 2014, în parteneriat cu Primăria Pomîrla, Liceul Tehnologic Plopenii Mari-Ungureni, Şcoala Gimnazială
dorohoinews.ro Cadrele didactice, elevii, parintii si reprezentantii comunitatatii locale din Lozna si Strateni, au imbracat  haine de sarbaoare pentru a intampina spiritul sarbatorilor de iarna prezent in spectacolul de Craciun din data de 18 decembrie 2014. Micii
dorohoinews.ro Copiii ciclului preșcolar și elevii cicluluiprimar de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți l-au așteptat pe Moș Crăciun și l-au recompensat cu colinde și urături dintre cele mai frumoase. Serbările au fost organizate
dorohoinews.ro Sub acest generic, la Şcoala Primară nr. 2 Sauceniţa s-a desfăşurat un amplu spectacol închinat sărbătorilor de iarnă. Preşcolarii, coordonaţi de ed. Avădanei Georgeta au prezentata o şezătoare literar artistică. „Surprizele
dorohoinews.ro Pe data de 19 decembrie 2014 un grup de colindători de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți coordonat de prof. pr. Aroșoaie Alin şi însoțit de prof. Apostol Iuliana – Andreea (directorul școlii), prof. Popovici
dorohoinews.ro Elevii clasei a II-a B de la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi, împreună cu doamna învăţătoare Ana Dănilă, au pregătit joi, 18 decembrie 2014, pentru Moş Crăciun, un frumos Carnaval al iernii. Elevii
dorohoinews.ro În contextul Anului omagial euharistic, dar şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Dimitrie Brândză”
dorohoinews.ro Ziua de 18 decembrie 2014 a fost marcată la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni de un program dedicat sărbătorilor de iarnă. Colindele și urăturile au răsunat mai întâi la Primăria com. Șendriceni, unde elevii
dorohoinews.ro Printre acorduri de colinde cu miros de brad și sărbătoare, un grup de elevi de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au decis că sărbătoarea Crăciunului nu se rezumă doar la globuri, concerte caritabile și cadouri în
dorohoinews.ro In prag de sarbatori elevii Scolii Gimnaziale „Stefan cel Mare” Dorohoi au dat curs proiectului „Invatam sa daruim” si insotiti de profesorii Viziteu Livia, Schiopu Bianca si Preot Onea Ciprian au intreprins  o vizita la Caminul
dorohoinews.ro Sărbătorile  de iarnă! - emoţie, freamăt, aşteptări.... E magică aşteptarea Moşului Crăciun, aşa cum e magică Naşterea Pruncului Isus! Copiii aşteaptă cu nerăbdare să împodobească brăduţul, învaţă din timp poezii
invatamant de la 3661 la 3680 din 6577
<<<179180181182183184185186187188189>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web