Dorohoi News Logo

CULTURA:

dorohoinews.ro În întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, vineri, 20 decembrie 2013, începând cu orele 16.30, pe scena Sălii Teatrului Dorohoi, a avut loc spectacolul de datini şi obiceiuri de iarnă „Carnavalul Zăpezii”,
dorohoinews.ro La Sala Teatrului din Dorohoi, vineri, 20 decembrie 2013, începând cu ora 16:30, va avea loc concertul tradiţional de sărbători al Clubului Copiilor Dorohoi „Carnavalul Zăpezii", ediţia a XV-a.        Vor
dorohoinews.ro Duminică, 22 decembrie 2013, de la ora 11, dar şi de la ora 12:30  vă aşteptăm la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" să vizionaţi  "Poveste cu Scufiţa Roşie",  un spectacol de Valentin Dobrescu, după
dorohoinews.ro Membrii Cenaclului Editor şi-au continuat consecutiv şedinţele literare, vineri, 13 decembrie 2013, la Casa Municipala de Cultură, într-o atmosferă specifică Crăciunului, din care nu au lipsit colindele şi muzica folk. S-au reîntâlnit
dorohoinews.ro Într-o atmosferă de sărbătoare, duminică, 15 decembrie 2013, la parohia „Sf. Voievozi” Ibănești, după Sf. Liturghie, un grup de copii a prezentat un frumos program artistic, bucurând cu prestația lor părinții, bunicii
dorohoinews.ro Tinerii artişti din judeţul Botoşani, care au început să se afirme în minunata lume a folclorului muzical autentic, sunt din ce în ce mai numeroşi şi spectacolele în care apar sunt demne de apariţii ale artiştilor profesionişti.
dorohoinews.ro La Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani s-a desfăşurat sâmbătă 14.12.2013, începând cu orele 13:00, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional Coral „O, ce veste minunată”. Festivalul a fost organizat
dorohoinews.ro Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor "Nicolae Iorga" Botoşani, a avut loc sâmbătă, 14 decembrie 2013, Concertul de sărbători "S-aud pregătiri în sat", ediţia a IV-a, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean
dorohoinews.ro Alai inedit pe străzile oraşului Botoşani în dimineaţa zilei de duminică, 15 decembrie 2013. Sute de participanţi ai acţiunii cu numărul XXXIX a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni”
dorohoinews.ro Municipiul Dorohoi surprinde din nou prin dezvăluirea unui nume de rezonanţă în lumea muzicii – cel al sopranei Cegolea Gabriela, născută în Dorohoi la 15 decembrie 1948. Tatăl ei, Ioan Cegolea, născut la 16 aprilie 1912 în
dorohoinews.ro A fost o dată un om care muncea din greu. A adunat o avere în viaţa lui dar a fost foarte zgârcit. Înainte de moartea lui, a spus soţiei: „Testamentul meu este să fiu îngropat cu averea mea toată, deoarece vreau s-o
dorohoinews.ro Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga" Botoşani, va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2013, începând cu ora 10:00, Concertul de sărbători „S-aud pregătiri în sat", ediţia a IV-a, oferit
dorohoinews.ro Suntem în luna decembrie şi în pragul sărbătorilor de iarnă. Crăciunul, sărbătoare atât de aşteptată de creştini se apropie, îndemnându-ne pe noi, cei împovăraţi de grijile zilnice şi antrenaţi în
dorohoinews.ro La toate concursurile de muzica nationale, cei din juriu stiu ca atunci cand participa copiii din Botosani, majoritatea premiilor vor ajunge in orasul in care s-a nascut Eminescu. Asta arata rezultatele obtinute de botosaneni. Botosaniul va fi si 
dorohoinews.ro Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită duminică, 15 decembrie 2013, de la  orele 11 şi 12:30 la spectacolul  „Peripeţiile lui Tim”.            Scenariul,
dorohoinews.ro La Havârna, pe drumul comercial ce lega, odinioară, cel mai nordic târguşor al ţării, Darabanii, de Botoşani, o bisericuţă ctitorită la sfârşitul veacului al XVIII-lea se încăpăţânează, cu demnitate, să lupte
dorohoinews.ro Si in acest an, Mitropolia Moldovei si Bucovinei va invita la concertul de colinde „Bucuria Nasterii Domnului". Acesta va avea loc sambata, 14 decembrie 2013, de la ora 17:00, in sala Casei de Cultura a Sindicatelor Botosani. Concertul va
dorohoinews.ro Sambata, 7 decembrie 2013, misiunea incredintata Asociatiei IHTIS a fost un serios experiment de asezare a grupurilor vulnerabile in contextul socio-cultural al judetului Botosani. Pentru prima data, un eveniment IHTIS a fost apreciat public de clasa
dorohoinews.ro Ne exprimăm regretul că odată cu dispariţia dintre noi a profesorului Gheorghe Amarandei o mare parte a arhivei sale personale nu va mai vedea lumina tiparului. Ne referim în primul rând la documentele în baza cărora a lăsat în
dorohoinews.ro O altă magnifică ședință, a Cenaclului Literar “Editor” Dorohoi, a avut loc pe sfânta dată de 6 decembrie 2013. Ședința a avut loc, după cum ne-am obișnuit, în primitoarea și călduroasa Casă Municipală de Cultură.    Tema
cultura de la 4041 la 4060 din 5419
<<<198199200201202203204205206207208>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web