În anul școlar viitor, cadrele didactice din județ nu vor fi supuse disponibilizării întrucât învățământul botoșănean se încadrează în buget, asigură conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
Proiectarea
Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat" Dorohoi, jud. Botoşani vă invită să participaţi la Concursul Naţional „Mărţişorul, dar al primăverii !" Ediţia a IV-a, concurs înscris în CAEN - 2014. Lucrările (mărţişoare,
Părinţii vor să desfiinţeze orele de după-amiază. Ei cer printr-o petiţie ca toţi elevii să înveţe doar dimineaţa. În schimbul doi, ei merg deja obosiţi la şcoală, prânzul devine cină, iar temele le fac noaptea târziu.
Inspectorii
În perioada 4-7 februarie 2014, orașul Brașov a găzduit cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România. Adunarea Generală reprezintă momentul în care este ales în mod democratic
Apel din partea reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean către cadrele didactice din județ. Acestea sunt obligate să vină să sesizeze direct la Inspectorat dacă au la cunoștință că în unitățile de învățământ
Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a aprobat, vineri, planul de şcolarizare pe anul şcolar 2014-2015, noutatea fiind aceea că numărul de clase de a IX-a va fi mai mic decât în acest an şcolar. În schimb,
În jur de 5.000 de cadre didactice din judeţul Galaţi au semnat o petiţie prin care anunţă că nu vor să se mai implice în desfăşurarea programului „Școala altfel”. în urma scandalului legat de strângerea FONDULUI
Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a hotărât ca în acest an, în sistemul de învăţământ botoşănean, să nu fie acordată nicio gradaţie de merit.
Anul trecut, la nivelul judeţului Botoşani
În perioada 4-7 februarie 2014 se desfășoară, la Brașov, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, care reunește peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul
Concursurile județene: „Copii frumoși și sănătoși”, „Micul pieton” și „Micul pompier”, faza pe unitate, desfășurate la Grădinița cu P.P. nr.6 Dorohoi s-au finalizat.
Scopul acestor concursuri este
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani a anunţat faptul că în cursul zilei de vineri, 31 ianuarie 2014, cursurile se vor desfăşura după programul normal în toate unităţile de învăţământ din judeţ.
„În
Începând cu data de 3 februarie 2014 Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română - Botoşani vă invită să vă înscrieţi la Centrul de pregătire pentru examene!
Profesori cu experienţa examenelor
Inspectoratul Școlar Județean a făcut cunoscut faptul că joi, 30 ianuarie 2014, toți elevii botoșăneni vor merge la școală.
În comunicat este precizat faptul că „în urma evaluării condiţiilor meteo şi accesului în
Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa intersemestrială începând de vineri 31 ianuarie, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni 10 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei
În urma centralizării solicitărilor venite din partea directorilor unităților de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean a aprobat suspendarea cursurilor, pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat etapa județeană a două concursuri care se vor desfășura în ziua de sâmbătă, 15 februarie 2014: „Cultură și spiritualitate românească” (română/religie)
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean urmează să definitiveze proiectul de şcolarizare conform căruia, din anul școlar viitor vor exista mai multe clase profesionale în județul Botoșani. Potrivit inspectorului general al IŞJ,
Copiilor le place să se joace la fel cum peștelui îi place apa, le plac provocările și competițiile. Dincolo de recompensa imediată (bucurie de a învinge), jocul este un bun prilej de a-l cunoaște și de a-l testa pe copil. Acesta află
Având în vedere faptul că în cursul zilei de luni, 27 ianuarie 2014, nu s-au făcut cursuri în niciuna dintre unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani, ISJ Botoșani a anunțat faptul că aceste ore pierdute
Conducerea Inspectoratului Şcolar Județean a luat decizia de a relua cursurile de învăţământ în toate unităţile şcolare din județ, excepţie făcând doar patru unități cu personalitate juridică.
Astfel, elevii de