In anul 2016 valoarea unui punctul de pensie se majorează cu 5%. In acelasi timp vor creste cuantumul ajutorului de deces si cel al indemnizaţiei pentru însoţitor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2016, intră în vigoare
China Energy Company (CEFC) a convenit preluarea unei participaţii de 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, în cadrul unor acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate luni la Beijing, în industria
Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că de astăzi, 14.12.2015, a început plata drepturilor băneşti care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii.
I.Toate pensiile care se distribuie prin intermediu C.N. Poşta Română
In vederea cresterii eficientei procesului de recuperare a datoriilor catre Stat, ANAF a decis ca este benefic pentru buget sa anuleze creantele fiscale cu valoare simbolica pentru care cheltuielile de recuperare ar fi fost mai mari.
Potrivit art.
Suma care se va scădea din salariu la calculul impozitului de 16% va crește cu 50 de lei sau 150 lei, în funcție de numărul persoanelor întreținute de salariat, iar plafonul pentru care se aplică va urca de la 1.000 la 1.500 lei. Totodată,
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind majorarea la 335 de lei a ajutorului anual acordat veteranilor și văduvelor de război, precum și accidentaților de război, pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice
Ajutorul anual acordat veteranilor de razboi pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, a energiei electrice sau termice pentru nevoi casnice a fost majorat de la 300 la 335 de lei
In luna decembrie 2015, o data cu plata pensiilor si a
Timbrul de mediu pentru autovehicule ar putea fi transformat în impozit anual, cu un cuantum mai mare al taxei pentru maşini noi şi, în principal, second-hand, dar plătit eşalonat în timp, pe durata de utilizare a maşinii, cu o
Președintele Klaus Iohannis a trimis marți Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și pentru completarea art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile
Veste excelentă pentru români: preţul carburanţilor s-a prăbuşit: motorina se vinde sub 4,7 lei/litru, iar benzina a scăzut la 4,9 lei. Scăderile vin pe fondul prăbuşirii preţului petrolului, cu peste 6% într-o singură zi.
Preţurile
Bugetarii nu vor primi nici în 2016 tichete de masă, tichete sau vouchere de vacanță, premii și ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizații la ieșirea la pensie sau trecere în rezervă, din cauza riscurilor de deviere existente
Tichetele cadou și cadourile de sărbători pentru angajaţi nu vor mai fi impozitate, cu condiţia ca valoarea lor să nu depăşească 150 de lei, potrivit noului Cod fiscal. În prezent, numai cadourile destinate copiilor și angajatelor, în
Salariile tuturor bugetarilor cresc de la 1 decembrie. Astfel, de marţi, personalul din învăţământ va primi o majorare de 15%, în timp ce asistenţii sociali, ca şi angajaţii din sănătate, vor beneficia de o creştere de 25%.
Autorităţile locale pot impozita imobilele deţinute de persoane fizice folosite ca sediu social pentru firme în mod similar cu clădirile deţinute de persoane juridice, doar dacă firma îşi deduce facturile de utilităţi pentru adresa
Euro creşte la 4,45 lei, faţă de 4,44 lei, cursul de vineri de la BNR. Moneda europeană a atins joi 26 noiembrie minimul ultimelor opt şedinţe, iar marţi 24 noiembrie a ajuns la maximul ultimelor două săptămâni.
Dolarul creşte la 4,20
Veşti bune pentru românii care nu şi-au achitat dările la stat până la 30 septembrie 2015. Vor putea cere Finanţelor să le anuleze penalităţile şi o parte din dobânda datorată, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, marti seara, legea privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10 la suta.
Astfel, seful statului a semnat decretul „pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 35/2015 pentru modificarea si completarea
Un proiect de lege, depus la Camera Deputaţilor, prevede gratuitate la cazare în cămine şi scutire de la plata taxelor de admitere la facultate pentru copiii personalului didactic şi didactic auxiliar, aflat în activitate sau la pensie.
ProiecTul
UNTRR (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România) este nemulţumită de lipsa autorităţii şi reglementărilor din acest domeniu în ultimii opt ani, care a dus piaţa RCA în pragul colapsului şi solicită Guvernului
O promoţie de week-end a Petrom coboară preţurile motorinei cu 3 bani pe litru şi ale benzinei cu 6 bani pe litru, în sute de staţii din întreaga ţară.
În Secuime, găsim cea mai ieftină motorină din ţară. În schimb,