Emisiunile de tip reality show, ale căror scenarii se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, trebuie semnalate prin menţiunea „Acest program este o ficţiune",
Conducerea unei grădiniţe din Timişoara a început o anchetă internă după ce mama unui copil a reclamat că una dintre educatoare a lipit scotch pe gurile copiilor, directoarea instituţiei de învăţământ susţinând că
Plenul Senatului a adoptat, în şedinţa de marţi, proiectul legislativ de aprobare a ordonanţei Guvernului prin care este redus numărul posturilor aferente cabinetelor demnitarilor din administraţia publică centrală.
Potrivit textului
Tradiţionalul „furat al miresei” de la nunţi este sancţionat cu amenzi la Vaslui de către autorităţile locale „dacă este deranjată liniştea locuitorilor municipiului”, se arată în noul Regulament de organizare al
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor medii lunare şi a precipitaţiilor pentru perioada martie - mai. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF)
Şoferii nu vor mai putea circula cu o maşină care nu este înmatriculată pe numele lor, fie pentru că n-au solicitat transcrierea dreptului de proprietate la achiziţie în termen de 30 de zile, fie pentru că autovehiculul este înmatriculat
Descoperă ce ţi-au rezervat astrele în săptămâna următoare. Află cum vei sta cu sănătatea, dragostea, banii sau cariera, în funcţie de zodia ta.
Peşti (19 februarie - 20 martie)
Poate că nu îţi va sta capul la afaceri
Un bucureştean a câştigat, duminică, 100.000 de lei „Lozul Carrefour" seria 2, pus în joc de Dragobete, la celelalte categorii de câştiguri la tragerea Loto 6/49 neînregistrându-se câştigători, potrivit
Veşti proaste pentru agricultori. Guvernul le pregăteşte o nouă taxă. Ministrul Finanţelor a anunţat că vrea să impoziteze pământul nelucrat. Deşi autorităţile din România au luat în discuţie în mai multe rânduri
Semifinalele selecţiei naţionale Eurovision 2013 s-au încheiat! Pe 9 martie urmează marea finală după care vom afla cine ne va reprezanta în Suedia, la marele concurs european.
Iată lista finaliştilor de la Eurovision 2013:
1.
Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.
Dragobetele,
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 18 februarie - 4 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele
Un braşovean, a redactat şi înaintat la primărie o cerere inedită: vrea să presteze muncă în folosul comunităţii pentru a evita cheltuirea frauduloasă banilor pe care îi plăteşte la bugetul local, scrie portalul România
Şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică,
Românii care deţin maşini înscrise în alte state vor putea circula cu ele în ţară maximum 30 de zile de la dobândire. Asta dacă se aprobă modificarea legii privind circulaţia pe drumurile publice, lansată în
Vremea rămâne mohorâtă şi vineri, cu precipitaţii în toate regiunile. În nordul Moldovei şi la munte predomină ninsorile, în timp ce în celelalte regiuni vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în sudul
Deşi Legea asigurării obligatorii a locuinţei a fost dată din 2010, multe imobile nu sunt încă asigurate. Proprietarii care au încheiat o poliţă facultativă care include riscurile prevăzute de Legea asigurării obligatorii a locuinţelor
Căsătoria religioasă ar putea să fie echivalată cu căsătoria civilă în România, printr-un viitor proiect al deputatului UDMR Szabo Odon, care a declarat joi că are în intenţie să propună o iniţiativă legislativă în
Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, domnul Dimitris Sophocleous a avut în perioada 11-15 februarie a.c. întâlniri cu o mare parte din operatorii privaţi de transport feroviar de călători şi marfă (OTF),
Service-urile auto trebuie să asigure proprietarilor maşinilor aflate în reparaţii posibilitatea de a asista la intervenţia care se face asupra autovehiculului. Astfel, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de deputaţi, service-urile