Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro Cadrele didactice care urmează să predea la clasele pregătitoare în anul școlar 2012-2013 vor participa la activități de formare. Acestea se vor desfășura în două serii, în centre de formare din Botoșani, Dorohoi și Săveni.
dorohoinews.ro Schimbările în sistemul de învăţământ par să fie abia la început. După schimbarea gărzii de conducere a venit acum rândul inspectorilor de specialitate. Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean
dorohoinews.ro Şcoala nr. 1 din Dorohoi a finalizat de curând curăţenia şi este pregătită pentru începutul noului an şcolar. Lucrările au presupus văruitul în unele săli, raşchetarea parchetului şi schimbarea lambriului cu dogamin. Conducerea
dorohoinews.ro Miercuri, 22 august, este posibil să aibă loc o nouă ședință a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean(IȘJ) Botoșani în care se va discuta schimbarea mai multor directori de școli. În această ședință
dorohoinews.ro Cea de a doua ediție a debutat în data de 21 august, într-un cadru festiv, la Pavilionul Expozițional Constanța și a marcat începutul etapei finale a proiectului național de stimulare a implicării active a elevilor în viața
dorohoinews.ro Piticii care merg la toamna in clasa pregatitoare vor invatatoare inalte si blonde, ca papusile Barbie. Dorinta lor are slabe sanse sa devina realitate. Cadrele didactice care ii vor intampina la scoala mizeaza mai mult pe creativitate si capacitatea
dorohoinews.ro La centrul de examen organizat la Grupul Școlar „Regina Maria” Dorohoi vor susține probele orale și scrise absolvenții de liceu de la șase unități de învățământ din zonă. Competențele lingvistice de comunicare orală
dorohoinews.ro Directorul unei şcoli din judeţ a fost repus în funcţie, după ce abia în urmă cu două săptămâni a fost demis. Este vorba de Maria Magopeţ, de la Şcoala Dumbrăviţa-Ibăneşti, care a fost înlocuită în
dorohoinews.ro Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea iulie, încep astăzi, 20 august examenele din cadrul sesiunii august-septembrie. Astăzi sunt programate probele de evaluare a competenţelor ligvistice de comunicare orală
dorohoinews.ro Şcolile din judeţ ar trebui să fie pregătite pentru începerea noului an şcolar. Cel puţin asta crede preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care susţine că primăriile au primit suficiente fonduri astfel încât
dorohoinews.ro În urma solicitărilor venite de la autorităţile locale, două unităţi şcolare vor fi redeschise. Este vorba de Şcoala Mănăstireni, din comuna Unţeni, dar şi de o şcoală din comuna Şendriceni. În localitatea Mănăstireni,
dorohoinews.ro Aproape 94.000 de liceeni vor susţine Bacalaureatul în următoarele săptămâni. Regulile examenului sunt foarte stricte. Astfel, în timpul Bac-ului, candidaţii nu pot intra în săli cu manuale, notiţe şi alte materiale care
dorohoinews.ro Pentru aproape 94.000 de elevi de clasa a XII-a, care nu au promovat prima sesiune a examenului de bacalaureat, încep din nou emoţiile, de luni. Probele din a doua sesiune de bacalaureat sunt programate în intervalul 20-31 august, iar rezultatele
dorohoinews.ro Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că orice colectă de bani pentru fondul clasei sau pentru fondul şcolii “se plasează clar în afara legii” şi, din acest motiv, astfel de practici “trebuie să
dorohoinews.ro Seminarul Teologic „Sf.Ioan Iacob” Dorohoi a început procesul de curățenie din luna iulie, iar în momentul de față este aproape de finalizare. S-a început cu clădirea în care se află internatul și s-a continuat
dorohoinews.ro Peste o sută de mii de copii vor începe clasa pregătitoare pe 10 septembrie, dar autorităţile sunt prinse pe picior greşit: clasele nu au mobilier şi nici profesori suficienţi. Deşi cu mai puţin de o lună înaintea începerii
dorohoinews.ro Doar 190 de cadre didactice au reuşit să îşi ia catedră, joi, în cea de-a doua etapă de repartizare a posturilor. Daniel Cojocariu, inspector resurse umane în cadrul inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că în
dorohoinews.ro Școala nr. 4 Dorohoi, împreună cu unitățile de învățământ arondate aveau planificat să termine curățenia pentru noul an școlar până la jumătatea lunii august. Sălile de clasă au fost văruite și igienizate, iar
dorohoinews.ro Inspectorii şcolari, împreună cu şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, vor verifica, începând de săptămâna viitoare, unităţile de învăţământ. Scopul vizitelor este acela de a
dorohoinews.ro Numărul elevilor beneficiari de rechizite şcolare a scăzut considerabil anul acesta la nivelul judeţului. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în acest an şcolar vor beneficia de rechizite şcolare gratuite un număr de 27.734 elevi,
invatamant de la 5441 la 5460 din 6572
<<<268269270271272273274275276277278>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web