Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro În urma unei acțiuni desfășurate sâmbătă noaptea, în barurile din orașul Săveni și comunele arondate, jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii
dorohoinews.ro Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată sâmbătă 16 februarie, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă de 50 ani cu privire la faptul că, în cursul aceleaşi
dorohoinews.ro Având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar de furt, poliţiştii municipiului Dorohoi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare, vineri 15 februarie, două mandate de
dorohoinews.ro Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani au identificat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 30 de ani, toţi din municipiul Botoşani, aceştia fiind bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt. Din cercetările
dorohoinews.ro Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi vineri 15 februarie, de un bărbat cu privire la faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Gării din municipiul Botoşani, ajuns la intersecţie cu strada Calea Naţională, a fost acroşat
dorohoinews.ro Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi joi 14 februarie, de un bărbat de 49 de ani despre faptul că în timp ce conducea autoturismul proprietate pe raza comunei Curteşti, a fost acroşat de un alt vehicul care ulterior
dorohoinews.ro În după-amiaza zilei de miercuri, 13 februarie a.c., câțiva bărbați din satul Balta Arsă și-au „vărsat” nervii pe un pădurar și jandarmii care îl însoțeau, după ce au fost „deranjați” de drona
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi bărbaţi, patru cărţi de identitate false care urmau să fie folosite în Germania. În data de 13 februarie a.c.,
dorohoinews.ro Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, miercuri 13 februarie, au efectuat un control la o unitate economică de pe raza municipiului Botoşani. În acest context, gestionara,
dorohoinews.ro Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corlăteni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, miercuri 13 februarie, au oprit pentru control pe drumul judeţean DJ 292 o autoutilitară condusă de un bărbat de 58 de ani, în care
dorohoinews.ro Poliţiştii Compartimentului Urmăriri au pus în aplicare miercuri 13 februarie, un mandat privind un bărbat de 50 de ani din municipiul Botoşani. Pe numele său Judecătoria Botoşani a emis o sentinţă penală de condamnare la un an de
dorohoinews.ro Poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi aflaţi în efectuarea serviciului de patrulare au oprit marți, 12 februarie 2019, pentru control pe strada Dumitru Furtună din municipiul Dorohoi un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din aceeaşi
dorohoinews.ro Poliţiştii municipiului Dorohoi au fost sesizaţi luni, 11 februarie 2019, de un bărbat de 39 de ani din comuna Broscăuţi cu privire la faptul că în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Dorohoi a fost agresat de
dorohoinews.ro Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Săveni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 294 A de pe raza localităţii Avrămeni au oprit luni, 11 februarie 2019, pentru control un autoturism condus de
dorohoinews.ro Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Botoșani, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au depistat în flagrant delict, la data de 9 februarie 2019, pe raza municipiului Botoşani, doi tineri, de 19 şi
dorohoinews.ro Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani, sâmbătă 9 februarie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe raza comunei Roma un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate. Întrucât
dorohoinews.ro Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni au organizat în perioada 05 - 08 februarie, pe raza de competenţă o acţiune pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile. Cu ocazia activităţilor
dorohoinews.ro Poliţiştii oraşului Darabani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au oprit, sâmbătă 9 februarie, pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Hudeşti, întrucât
dorohoinews.ro Un bărbat de 36 de ani din municipiul Botoşani care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Cuza Vodă, ajungând la intersecţie cu strada Marchian, la efectuarea unui viraj la dreapta, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare
dorohoinews.ro Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea organelor judiciare şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele unui bărbat de 28 de ani din municipiul Botoşani, acesta fiind cercetat pentru comiterea unei infracţiuni
infractional de la 5481 la 5500 din 11034
<<<270271272273274275276277278279280>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web