Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro Ziua Copilului a venit anul acesta cu aceeași dorință de a ne urma gândurile și impulsurile înalte, de a ne exprima sentimentele fără rețineri. Anul acesta în municipiul Dorohoi s-a desfășurat campania „Vivat bucuria în
dorohoinews.ro O femeie de 59 ani, din municipiul Dorohoi, a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din baie.  Aceasta a rămas captivă după ce mânerul s-a rupt în timp ce a vrut să deschida ușa. Și pentru că locuia singură și
dorohoinews.ro De Ziua Internațională a Copilului, pompierul Sam revine alături de cei mici. Acesta îi așteaptă, începând cu 10.00, la Uvertura Mall, să le spună cum să se ferească de orice situație care poate deveni periculoasă sau cum
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 31 mai 2021: Raluca Radu - Dorohoi - RDS Iași, Dumitru Titi Aostacioaei - fermier Dorohoi, Mihaela Petronela Burighean - agent Poliția de Frontieră Dorohoi, Remus Redinciuc -
dorohoinews.ro Un accident rutier soldat cu patru victime, dintre care trei copii, s-a produs duminică după-amiază, în zona localității Vlădeni, județul Botoșani. Cele două autoturisme, ambele conduse de femei, mergeau în aceeași direcție,
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 mai 2021: Doina Elena Federovici - Președinte CJ Botoșani, Președinte PSD Botoșani, Dragoș Iftimescu - preot Protopopiatul Dorohoi, Elena Cojocariu - profesor, Mariana Diaconu -
dorohoinews.ro Un bărbat în vârstă de 68 de ani a ajuns în cursul zilei de sâmbătă, 29 mai 2021, la Spitalul Municipal Dorohoi. C.I., din Șendriceni, se simțea rău și a apelat la ajutorul medicilor. Medicii l-au diagnosticat cu infarct
dorohoinews.ro Bărbatul căutat de autorități a fost găsit decedat, în cursul serii de vineri, 28 mai 2021, în extravinalul localității Sulița, la aproximativ 5 kilometri de aceasta. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 mai 2021: Gelu Sandu - inspector ANAF Dorohoi, Mihaela-Daniela Murăreanu - asistent Spitalul Municipal Dorohoi, Estera Roman - farmacist Dorohoi, Alexandra Beiu - Dorohoi. Redacția Dorohoi
dorohoinews.ro Gest înfiorător al unui om de afaceri din Botoșani. Acesta s-a sinucis, având parte de o moarte violentă. Este vorba despre G.G., în vârstă de 65 de ani, care și-a dat foc în sediul propriei firme din Darabani, în
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 28 mai 2021: Corina Pușcașu - medic de familie Dorohoi, Mariana Crismariu - subcomisar Poliția Dorohoi, Alexandra Pecus - vicepreședinte Crucea Roșie Dorohoi, Vlad-Andrei Ivănescu -
dorohoinews.ro Accident rutier petrecut joi, 27 mai 2021, la Stauceni. Este vorba de o coliziune între două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu o autospecială cu apă și spumă,
dorohoinews.ro Pompierii botoșăneni intervin, în aceste momente, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case de pe strada Busuiocului, din municipiul Botoșani. Incendiul
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Portocaliu" de ploi abundente pentru județul Botoșani, valabilă de astăzi, începând cu ora 16.00, până mâine la ora 21.00. Conform meteorologilor,
dorohoinews.ro Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul ca un bărbat de 58 de ani, din comuna Sulița a părăsit domiciliul in dimineața acestei zile, 26 mai 2021, pentru a se deplasa pe imașulul de pe raza localitații, unde supraveghea
dorohoinews.ro Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Asociația GAL DOROHOI 610, transmite mulțumirile lor către toți agenții economici  care s-au alăturat, până astăzi, proiectului. Menționăm
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 mai 2021: Volin Lazăr - administrator Dorohoi, Costel Hăisuc - administrator Primăria Văculești, Adelina Ciubotariu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La
dorohoinews.ro Misiune contracronometru pentru salvarea unui botoșănean care și-a strivit piciorul drept în urma unui accident casnic. În după-amiaza zilei de miercuri, 26 mai 2021, bărbatul în vârstă de 52 ani, din comuna Răuseni,
dorohoinews.ro Un camion încărcat cu piatră a fost găsit de pompieri în afara părții carosabile, fiind proiectat într-un copac de pe marginea Drumului Județean 282B, Flămânzi - Prăjeni. Salvatorii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi
dorohoinews.ro În mai puțin de două ore, la Vorona si Brehuiesti (comuna Vlădeni) s-au produs două accidente rutiere. La Vorona, o mașină in care se aflau patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 si 48 ani, a ieșit de pe carosabil și s-a
local de la 5901 la 5920 din 19461
<<<291292293294295296297298299300301>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web