FC Botosani a jucat joi, 9 iulie 2015, de la ora 19:00, împotriva georgienilor de la Tskhinvali, manşa retur a primului tur preliminar al Europa League.
FC Botoşani a evoluat în premieră în echipament portocaliu şi tot în
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, joi, pe teren propriu, cu georgienii de la Spartaki Tskhinvali, în prima manșă a turului 1 preliminar din Liga Europa.
Botoșănenii au încheiat doar la egalitate,
Inter Dorohoi a rămas fără antrenor chiar înaintea partidei retur de la Vatra Dornei, dupa ce Costel Boteanu a părăsit echipa.
Din câte se pare au existat niste neînțelegeri între acesta și patronul clubului, care ar
Municipiul Dorohoi se poate lauda ca este unul dintre putinele orase din tara care are echipe in Liga 3 si Liga 2. La doar doi ani de la infiintare, Inter Dorohoi a promovat in Liga a III-a. Dorohoienii au trecut cu emotii de Bucovina II Pojorata, abia
Actorul greco-australian Costas Mandylor, cunoscut pentru rolurile principale din seria Saw, Legământul sau Triumful Spiritului, a părăsit luni România, după un periplu de cinci zile, iar la plecare a anunţat că a ales Bucureştiul ca
Cătălin Moroșanu a reușit a 40-a victorie din carieră după ce l-a învins pe olandezul Colin George, cel mai înalt luptător din lume, în confruntarea cap de afiș a galei Superkombat World Grand Prix III, eveniment care a umplut
Campioana Ligii a IV-a la fotbal din judetul Botosani, Inter Dorohoi, a scos doar o remiza alba, sambata dupa-amiaza, in fata campioanei judetului Suceava, Bucovina II Pojorata.
Meciul a fost unul destul de modest, mult mai slab decat partida
Municipiul Constanţa va găzdui vineri cel de-al treilea Grand Prix Mondial al anului în circuitul Superkombat, eveniment transmis în direct în 93 de ţări, şi care va programa nu mai puţin de 12 confruntări, Cătălin Moroşanu
SPERANȚA DUMBRĂVIȚA, este noua campioană a ligii a V-a Nord, ea reușind la finele sezonului 2014-2015, să termine, cu o etapă înainte de final, campionatul pe locul 1, astfel promovând în Liga a IV-a în urma unor eforturi
Imaginea tenisului dorohoian a căpătat grandoare şi profunzime prin afirmarea tânărului tenismen Alexandru Şmocot, în vârstă de 9 ani, elev în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi.
În
După ce echipa ACS Inter Dorohoi a reușit victoria împotriva celor de la Rapid Ungureni, A.J.F. Botoșani a premiat echipa campioană și golgeterul competiției.
Echipa ACS Inter Dorohoi a câștigat cupa înmânată de
Robert Bosînceanu, juniorul dorohoian care l-a impresionat chiar și pe antrenorul echipei naționale a României Under 15, a debutat în Liga a II-a, la vârsta de doar 15 ani.
Imediat după ce acesta a făcut antrenamentul
ACS Inter Dorohoi a reușit să îi învingă pe cei de la AS Rapid Ungureni în etapa a XXVIII-a, din Liga a IV-a, disputată miercuri, 27 mai 2015, ora 17:00, pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.
Echipa dorohoiană a
Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Roland Garros și va evolua mîine împotriva croatei Mirjana Lucic-Baroni.
Meciul dintre cele două se va disputa miercuri, pe arena Suzanne - Langlen. Cel mai probabil, partida
Cei 30 de luptători care vor urca sâmbătă seară în ringul de la Sala Polivalentă din Capitală pentru gala Superkombat World Grand Prix vor avea de trecut, vineri, prima probă, cea a cântarului, dar se vor duela și în premieră
Sportivii de la clubul Black Tiger au participat in perioada 9 - 10 mai, la Campionatul national de karate WKC, desfasurat la Bucuresti.
Deplasarea la Bucuresti a fost cu un lot restrans de 6 sportivi, acestia obtinand rezultate foarte bune, dupa
Federația Română de Fotbal (FRF) și echipa Steaua București au primit Premiul de Excelenţă pentru implicarea în campania umanitară lansată de Fight for Life şi circuitul Superkombat, care va continua şi la gala Superkombat World
Alexandru Vlad, fundaşul stânga al celor de la Dnepr, s-a calificat cu echipa ucraineană în finala Europa League, acolo unde adversară va fi FC Sevilla, deţinătoarea en-titre a trofeului.
Alexandru Vlad are 25 de ani şi s-a născut
Simona Halep a obținut o victorie categorică în fața americancei Venus Williams și s-a calificat în „sferturile” turneului de la Roma.
Simona Halep își continuă parcursul foarte bun de la Roma. După ce
Vă prezentăm programul grupelor de la Turneul final al competiției „Cupa A.J.F.” - fotbal rural juniori, care se va desfășura la Ipotești pe terenul „Comunal”, în data de 16 mai 2015.
Grupa 1
1. Sanatatea Darabani
2.