În data de 28 noiembrie, în jurul orei 07.50, a fost oprit pentru control autoturismul condus de A. GICĂ de 49 ani, din comuna Adâncata, judeţul Suceava. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie
Trei reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale din oraşul Darabani sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au prejudiciat statul cu peste 3,6 milioane lei, prin crearea unui adevărat circuit evazionist.
Vineri, poliţiştii
Trei reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale din oraşul Darabani sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au prejudiciat statul cu peste 3,6 milioane lei, prin crearea unui adevărat circuit evazionist.
La
Vineri, 25 noiembrie, în jurul orei 12.10, a fost oprită în trafic, pe strada C.D. Gherea din municipiul Dorohoi, autoutilitara condusă de P. PETRU- IULIAN de 26 ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.
Acesta s-a angajat în
Un echipaj din cadrul Serviciului Rutier l-a depistat pe R. ROMICĂ-IONUŢ de 26 ani, din comuna Havîrna, județul Botoşani, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 29B, pe raza localității Cătămărăști-Deal, comuna Mihai Eminescu,
La data de 23.11.2011, în jurul orei 19.30, poliţiştii au găsit în șanțul de pe marginea drumului comunal ce face legătura între satul Pârâu-Negru, comuna Mihăileni și comuna Dersca, un autoturism de culoare neagră,
În seara de 23.11.2011, în jurul orei 23.30, poliţiştii rutieri au identificat pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani un autoturism oprit pe linia de tramvai şi care prezenta avarii în partea laterală dreapta.
În
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean moldovean, care a trecut traversat înot râul Prut, cu scopul de a ajunge la muncă în România.
În data de 23 noiembrie 2011,
În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru uz de fals, după ce a prezentat la control un
Astăzi, 24 noiembrie, în jurul orei 10.10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoșani au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Italia, semnalat de autorităţile din această ţară
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani, faţă de C. FIRMILIAN FLORIN de 18 ani, din municipiul Botoşani, s-a dispus reţinerea pentru
În data de 23.11.2011, în jurul orei 18.30, a fost oprit pe strada I.C. Brătianu din municipiul Botoşani, autoturismul condus de H. DOREL de 49 ani, din municipiul Botoşani.
Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat
DACĂ AŢI VĂZUT ACEASTĂ MINORĂ SAU CUNOAŞTEŢI DATE DESPRE EA, ANUNŢAŢI DE URGENŢĂ CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE SAU APELAŢI NUMĂRUL GRATUIT 112 !
SANDU OANA-RAMONA
Născut la : 31.01.2000, în municipiul Botoşani
Domiciliată
În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism deşi nu avea permis
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în cursul zilei de ieri, ascunse în pragurile unui autoturism, mai multe pachete de ţigări, care urmau a fi introduse în ţară prin sustragerea
La data de 22.11.2011, în jurul orei 17.35, a fost oprit pe strada Doboşari din municipiul Botoșani, autoturismul condus de T. Constantin Gabriel de 46 ani, din municipiu.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat
La data de 21.11.2011, în jurul orei 14.00, Poliția municipiului Dorohoi a fost sesizată de către B. NECOLAI despre faptul că la intersecția străzilor C.D.Gherea cu Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, a avut loc un accident rutier soldat
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauzele respective, poliţiştii l-au identificat şi au dispus reținerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de B. COSTEL de 21 ani, din satul Oneaga,
În noaptea de 20/21.11.2011, în jurul orei 01.00, a fost depistat în trafic, pe DJ 208 H, în localitatea Vorona, autoturismul condus de C. CONSTANTIN de 35 ani, din comuna Vorona, judeţul Botoșani. Conducătorul auto a
Sâmbătă, 19 noiembrie, în jurul orei 18.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 29 B, în localitatea Brăeşti, s-a produs un accident rutier care a avut ca urmare vătămarea