Dorohoi News Logo

SOCIAL:

dorohoinews.ro Filiala din Botoșani a programului “Ajungem MARI” a dat startul înscrierilor unui nou modul de voluntariat, care se va desfășura în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020. Se caută oameni inimoși, care să le dăruiască
dorohoinews.ro În perioada 7-12 august, la Șoldănești, în județul Botoșani, va avea loc cea de-a IV-a ediție a Taberei de Jurnalism „Ai noștri tineri”. Organizată de Asociația Buzzmedia, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean
dorohoinews.ro O femeie din municipiul Dorohoi caută sprijin din partea noastră, pentru ca viața surorii sale, în vârstă de 32 de ani, să fie salvată.  Sunt căutați donatori de sânge, a căror stare de sănătate să fie în parametri
dorohoinews.ro Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani 
dorohoinews.ro Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 330 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Olanda – 178 locuri de muncă pentru: culegător legume și fructe, muncitor în sera de
dorohoinews.ro „De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele le-as cunoaste, si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut
dorohoinews.ro Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică, vineri, 5 iulie 2019, între orele 09.00 – 16.00, la marșul de protest organizat de „Grupul Civic Botoșani” și Asociația „Împreună
dorohoinews.ro Legea Pensiilor aduce vești nu prea bune pentru femeile din România. Noul prag de pensionare a fost aprobat ceea ce înseamnă că femeile vor putea ieși la pensie la vârsta de 63 de ani. În plus, femeile care doresc să se pensioneze
dorohoinews.ro În perioada ianuarie-mai 2019, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 2.268 persoaneau fost încadrate în muncă, dintre care 1048 femei.  Din totalul persoanelor
dorohoinews.ro Agenţia Județeană pentru Ocuparea forței de Muncă Botoșani reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student
dorohoinews.ro Oana Silivăstru este o adolescentă plină de vise și o elevă eminentă. În spatele unui zâmbet frumos se află însă o poveste extrem de dureroasă. Fără șanse de supraviețuire a devenit olimpică   Oana este elevă
dorohoinews.ro Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani 
dorohoinews.ro Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean au fost în această dimineaţă gazdele unei delegaţii Erasmus+, formată din cadre didactice şi elevi din trei ţări. Prefectul Dan Şlincu, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Costică
dorohoinews.ro Având în vedere că în perioada iulie-septembrie 2019, pe teritoriul României sunt prognozate de către Administraţia Naţională de Meteorologie temperaturi ridicate extreme, se vor intensifica controalele la angajatori, în
dorohoinews.ro Românii care au primit, sau urmează să primeazcă voucherele de vacanță, pot să își aleagă agenția de turism cât și pensiunea sau hotelul în care doresc să își petreacă vacanța. În documentul atașat
dorohoinews.ro Cea de-a şasea ediţie a Techsylvania, desfăşurată la Cluj-Napoca în perioada 8-11 iunie 2019 este susţinută de E.ON în calitate de partener. E.ON Smart House reuneşte sub acelaşi acoperiş soluţii smart de eficienţă energetică; „Casa
dorohoinews.ro Peste 200 de dorohoieni din cartierele Dumbrava Roșie și Drochia au aflat astăzi, de la pompierii militari și voluntari, care sunt pericolele la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate
dorohoinews.ro Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar
dorohoinews.ro Şomerii botoşăneni pot opta, în această săptămână, pentru unul din cele peste 800 locuri de muncă vacante aflate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. CLICK AICI pentru lista posturilor vacante!
dorohoinews.ro Ministerului Apărării Naționale desfășoară prin biroul informare-recrutare al Centrului militar județean Botoșani activități de recrutare a candidaților pentru posturile de soldat gradat profesionist – 1585 locuri în anul 2019. Lista
social de la 881 la 900 din 3136
<<<4041424344454647484950>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web