Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat, care transporta aproximativ 400 kilograme de peşte fără a deţine documente legale.
În data de 04 aprilie a.c., în jurul orelor
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliţia municipiului Botoşani l-au depistat miercuri, 4 aprilie, în jurul orei 07:40, pe B. IULIAN IONUȚ de 27 ani, persoană urmărită internațional, care poseda mandat de
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetateni romani care au incercat sa introduca ilegal in tara 24.024 pachete tigari de contrabanda. Pentru retinerea acestora, politistii de frontiera au fost nevoiti sa traga 6 focuri de arma
În seara de marţi, 3 aprilie, în jurul orei 20:35, H. SORIN MIREL de 41 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Plopenii Mari, ajungând la intersecţia cu DN 29, nu
Poliţia orașului Darabani a fost sesizată luni, 2 aprilie, în jurul orei 14.05, de către A. G. de 45 ani, din satul Lișmănița, orașul Darabani, județul Botoșani, cu privire la faptul că, la aceeași dată, i-a fost sustras un autoturism
George Florin U. de 26 ani, din Botoșani sâmbătă 31 martie 2012, în jurul orei 22.05, în timp ce conducea un autoturism pe Bulervardul Mihai Eminescu din muncipiu, surprinde şi accidentează pe Viorica A. de 57 ani, care
Poliţiştii Serviciului Rutier au tras noaptea trecută numai puţin de patru focuri de armă în încercarea de a-l opri pe un tânăr din municipiul Botoşani care conducea un autoturism marca Volkswagen. Tânărul a reuşit să
În noaptea de miercuri, 28 martie, spre joi, 29 martie, în jurul orei 01.50, un echipaj de polițitie i-a depistat pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani pe C. VLAD de 22 ani și pe B. ANDREI VLAD de 23 ani, ambii din orașul Săveni,
Poliţiştii au dispus ieri, 28 martie, măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani faţă de L. GHEORGHE de 24 ani, din municipiul Botoșani, persoană cercetată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat;
În noaptea de miercuri, 28 martie, spre joi, 29 martie, în jurul orei 00.05, a fost oprit în trafic, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, autoturismul condus de L. ANDREI DAN de 30 ani, din municipiu.
Bărbatul a fost testat
Un tânăr a ajuns pe mâna ofiţerilor Anticorupție pentru că ar fi fabricat şi pus în circulaţie bani falşi.
Asta după ce doi locuitori ai mun. Bălţi, soţ şi soţie, au procurat de la un cetăţean din raionul Călăraşi
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reţinut patru bărbaţi din Republica Moldova, care au trecut ilegal frontiera de stat, cu scopul de a ajunge în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă.
În data de 27 martie a.c., în
Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată marți, 27 martie, în jurul orei 12.00, de catre S. MANUELA din municipiul Botoșani cu privire la faptul că fiul său – M. IULIAN de 16 ani – a fost victima unui accident rutier produs
Poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au luat ieri, 26 martie, măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de F. CIPRIAN - ANDREI de 23 ani, din comuna Todireni, judeţul Botoşani, în
Sâmbătă, 24 martie, în jurul orei 15.35, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe DJ 296 A, în comuna Răchiţi, autoturismul condus de O. ADRIANA de 18 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Tânăra
În noaptea de 23/24.03.2012 în jurul orei 00.55, a fost oprit în trafic, pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, un autoturism înmatriculat în Anglia, al cărui conducător auto, după oprire, le-a declarat poliţiştilor
Doi ani de închisoare cu suspendare, aceasta este condamnarea fostului şef al Postului de Poliţie din Dersca, Adrian Trofin şi a complicei sale, Valeria Ciobotariu, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită pentru
Procurorii DIICOT Botoşani au organizat, joi, o acţiune de amploare pentru prinderea mai multor traficanţi de droguri. Nu mai puţin de 15 descinderi au loc în mai multe locaţii din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Vaslui. Cele
Caz cutremurător la frontiera de Vest a României. O tânără de 29 de ani din Botoşani a fost salvată, în ultimul moment, din “ghearele” unor traficanţi de persoane. Femeia a fost păcălită cu un loc de muncă în
Ieri, 21 martie, în jurul orei 11.20, S. CONSTANTIN de 67 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DC 71, în localitatea Văculești, ajungând la intersecţia cu DC 72 şi intenţionând să efectueze