Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor microbuze, ascunse și nedeclarate, țigarete și 85 de sticle cu alcool, pentru care conducătorii nu au putut prezenta documente de proveniență.
În
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia au descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere, ce s-a dovedit a fi
Un tânăr de 33 de ani, din comuna Santa Mare, a fost surprins de polițiștii rutieri în timp ce efectua o depășire neregulamentară pe drumul național DN 29D, în localitatea Stăuceni, punând în pericol circulația celorlalți
La data de 18 martie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 28 de
La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au desfășurat activități de menținerea unui
La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Broscăuți, un autoturism condus de către un tânăr, de 31 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât
La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au identificat în municipiul Botoșani, un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani pe numele căruia Judecătoria Suceava a emis un
La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, în comuna Cristinești un autoturism condus de către un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate.
În urma
Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, marți 17 martie, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Suceava, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani.
Acesta
În data de 16.03.2026, patrula auto a poliției locale a surprins un autocamion care circula pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, nerespectând astfel semnificația indicatorului „Accesul interzis tuturor autovehiculelor a
La data de 16 martie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat pe DJ 208 C, în localitatea Vorona, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, care rula cu viteză excesivă.
Acesta a fost înregistrat de aparatul
La data 16 martie 2026, Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării
În data de 13.03.2026, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală Dorohoi, polițiștii locali au identificat două persoane care comercializau produse textile în alte locuri decât cele stabilite
La data de 15 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat pentru comiterea infracțiunilor
La data de 15 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control în localitatea Smârdan, un autoturism condus de către un bărbat, de 59 de ani, din localitatea Hudești.
Întrucât emana
La data de 15 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie din localitatea Darabani, un autoturism condus de către un tânăr, de 31 de ani, din comuna Hudești.
În urma
La data de 15 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc, impunerea unui climat de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea
Astăzi, 13 martie, în jurul orei 11.00, jandarmii botoșăneni au depistat, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, două persoane care ofereau spre vânzare aproximativ 150 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară.
Jandarmii
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, ascunsă și nedeclarată cantitatea totală de 60 litri de vin și 59 litri de băuturi spirtoase.
În
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova asupra căruia a fost descoperită, la controlul de frontieră, o carte de identitate falsă.
În