Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale este o inițiativă a Comisiei Europene având ca scop creșterea atractivității educației și formării profesionale (VET) care se derulează în perioada 09-13 noiembrie 2020.
Obiectivul
Tezele școlare nu se mai susțin anul acesta școlar, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la Știrileprotv. Acestea vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă.
„În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada 05-13 noiembrie 2020, desfășoară acțiuni de popularizare, în rândul operatorilor economici din județ, privind oportunitățile de solicitare de școlarizare în învățământul
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești a organizat în perioada 01-30.10.2020 proiectul „INDEPENDENT”, care a avut ca scop creșterea
Şcoala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smîrdan, comuna Suharău, județul Botoșani, coordonează un proiect educaţional european Erasmus+, acţiunea cheie 2, educaţie şcolară – parteneriate între şcoli, finanţat de
În această perioadă dificilă pentru întreaga societate, generată de pandemia COVID-19, este foarte important pentru tineri să poată participa, în condiții sigure, la proiecte importante pentru viitorul lor. Direcția Județeană
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Inspectoratul Şcolar Judeţean din Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Proiectul eTwinning „I’m in lovewiththe GREEN EARTH” a obținut premiul al doilea la categoria de vârstă 12-15 ani, în cadrul ediției 2020 a premiilor eTwinning europene, în competiție fiind înscrise 932 de
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Acesta e momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ.
Având în vedere evoluția epidemiologica
O unitate de învățământ din Dorohoi trece la scenariul roșu, după ce mai mulți elevi din școală au fost depistați pozitivi la virusul SARS COV2. Este vorba despre Școala nr. 1 din Dorohoi, unde procesul instructiv - educativ se va
Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, jud. Botoşani, a fost selectat în cadrul Programului de transformare a școlilor, „Povestea”, dezvoltat de Wellbeing Institute și MindEducation în parteneriat
Dar dacă…?
La finalul anului școlar trecut, speranța și dorința tuturor actorilor implicați în desfășurarea actului educațional era să ne regăsim, în toamnă, în clase și să ne desfășurăm activitatea în
Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor care, în contextul pandemiei de coronavirus, au fost actualizate, a declarat vineri ministrul
Ministrul Educației, Monica Anisie, a transmis joi, 1 octombrie 2020, introducerea unor noi discipline în unităţile de învăţământ, transmite edupedu.ro.
Noi materii opționale au fost aprobate de Monica Anisie, prin ordin de
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare
Şcoala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smîrdan, comuna Suharău, județul Botoșani este coordonatorul unui Proiect European Şcolar Erasmus finanţat de către Uniunea Europeană. Acesta îşi propune să stabilească legături