Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro „O vorbă bună rostită la timp înviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul”.  Dragi absolvenți ai clasei a VIII-a, Colegiul Național „Grigore Ghica”
dorohoinews.ro Un site fals susține că are subiectele ce se vor da la examenul de Bacalaureat anul acesta și le vinde cu doar 100 de lei. Pagina respectivă susține de asemenea că este „partener EDU și Wikipedia”. Site-ul respectiv a fost semnalat
dorohoinews.ro Ministerul Educaţiei nu vrea să renunţe la termoscanare şi va testa de patru ori elevii cu temperatură mai mare de 37,3. Părinţii spun că aceşti elevi ar trebui să dea examenul alături de colegii lor. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns
dorohoinews.ro Vremurile au fost potrivnice și nu foarte  prietenoase și, în ciuda acestor obstacole, elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” s-au adaptat timpurilor și, parcă mânați de spiritul cunoașterii, au răspuns provocării
dorohoinews.ro La Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Dorohoi, sună ultimul clopoțel, însă nu ca în alți ani … Curtea școlii e pustie, nu elevi, nu profesori, nu glasuri zglobii, pline de nerăbdare ! E atâta liniște ! Unde
dorohoinews.ro 9 septembrie 2019! Nimic nu părea a zdruncina bunul mers al unui început de an școlar cu emoțiile, zumzetul și nerăbdarea caracteristice vouă, dragi elevi. Peste foișorul primitor s-a lăsat liniștea. Dar distanţarea socială nu înseamnă
dorohoinews.ro Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a făcut publică lista cu elevii de clasa VIII-a din județul Botoșani, care au terminat cei patru ani de gimnaziu cu media 10. Este vorba de 31 de elevi, printre care se află și cinci dorohoieni. Cei cinci
dorohoinews.ro Știți acea vorbă care spune că abia atunci când pierzi un lucru, realizezi cât de important era acesta pentru tine? Ei, bine speram să nu fie cazul meu! De când am intrat pe porțile acestui colegiu, în toamna lui 2016,
dorohoinews.ro „Marile realizări sunt atinse nu prin putere, ci prin perseverență.” (Samuel Johnson) Chiar dacă perioada olimpiadelor și concursurilor a fost una scurtă în anul școlar 2019-2020, elevii Colegiului Național „Grigore
dorohoinews.ro Adaptează-te evenimentelor pe care soarta ți le-a hărăzit și iubește, dar cu adevărat, oamenii cu care destinul te-a unit.   A ne întâlni până și astfel, dragi absolvenți, înseamnă a ne manifesta iubirea
dorohoinews.ro Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat că elevii care aleg să participe la a doua etapă a Evaluării Naționale nu vor fi afectați în vreun fel în ceea ce privește admiterea la liceu. „Elevii care vor participa la a
dorohoinews.ro Ținând cont de condițiile impuse de pandemia de COVID-19, de imposibilitatea derulării în regim „faţă-în-faţă” a activităților de formare din ofertă şi a proiectelor instituției, Casa Corpului Didactic Botoşani
dorohoinews.ro Astăzi, 5 iunie 2020,  este o zi specială pentru învățământul din România: Ziua Învățătorului. Este ziua care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului
dorohoinews.ro Copiii talentați, pasionați, dedicați, adevărați performeri în domeniul în care au ales să strălucească, sunt mândria noastră, sunt produsul educației primite în școlile dorohoiene.  Pentru Andrei-Emanuel TARÎNT,
dorohoinews.ro Fiecare generație are liderii săi, liceeni cu care, an de an, Liceul ”Regina Maria” scrie pagini de performanțe. Anul 2020 și-a desemnat șeful de promoție fără a se organiza, însă, o ceremonie în care să-i fie aplaudat
dorohoinews.ro În ultimul deceniu, Liceul „Regina Maria” a oferit elevilor săi șansa de a descoperi lumea și prin intermediul proiectelor pe care le-a coordonat la nivel european, pentru care a obținut de două ori consecutiv titlul de Școală
dorohoinews.ro În perioada 2-6 martie 2020, 9 elevi și profesori ai Liceului „Regina Maria” Dorohoi au participat la cea de-a doua Activitate transnațională de învățare, predare și formare alături de parteneri din 5 școli europene, în
dorohoinews.ro „Copilăria este lumea miracolului și a magiei: este ca și cum creația ar răsări trandafirie din noapte, totul fiind proaspăt și uimitor. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare.
dorohoinews.ro Faptul că elevii și profesorii de la Liceul „Regina Maria” își dedică activitatea performanțelor înalte este certificat și de Locul II obținut la Olimpiada privind cunoaşterea riscurilor naturale şi tehnologice. Cu atât
dorohoinews.ro Casa Corpului Didactic (CCD) Botoșani are începând de astăzi, 29 mai 2020, un nou director. Este vorba de dorohoianul Sorin Luca, profesor la Liceul „Regina Maria” Dorohoi. Acesta a înlocuit-o în funcție pe Silvia
invatamant de la 1481 la 1500 din 6574
<<<7071727374757677787980>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web