Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro Telespectatorii au decis cine merge mai departe din echipele Moga si Loredana la "Vocea Romaniei". Favoritul publicului din echipa Loredana a fost Ciprian Teodorescu, care a cantat o piesa de dragoste - "Have you really loved a woman". La
dorohoinews.ro Prefectul Costică Macaleţi a realizat astăzi un traseu de peste 250 de kilometri de drumuri judeţene şi naţionale, dorind să vadă starea arterelor pe care se deplasează botoşănenii, dar şi modul în care primăriile sunt pregătite de
dorohoinews.ro În urma scăderii temperaturii din ultima perioadă, precum și a căderilor masive de zăpadă, echipajele Poliției Locale au încercat identificarea persoanelor fără adăpost, în ideea de a preîntâmpina cazurile de hipotermie
dorohoinews.ro Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul, dar nu s-au asigurat că au coşurile de fum curăţate de funingine sau protejate termic faţă de materialele combustibile din care sunt construite acoperişurile, tavanele sau pereţii
dorohoinews.ro Ziua de 10 decembrie a fost una de foc pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să intervină la 28 de situaţii de urgenţă. Între orele 7:00 şi 21:00, botoşănenii au cerut ajutorul salvatorilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
dorohoinews.ro Social-democratii botosaneni au gasit persoana care o va inlocui pe Doina Federovici in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Botosani. Paul Ioan Paval este cel care va prelua functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Botosani,
dorohoinews.ro În urma concursului organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în data de 29.11.2012 pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de inspector şef adjunct  în domeniul securităţii şi  sănătăţii 
dorohoinews.ro În ultima oră (07.46 – 08.46), forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit pentru înlăturarea efectelor generate de căderile masive
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 decembrie: Mircea Jacotă – autopsier Spitalul municipal Dorohoi, Adrian Nichifiriuc - brancardier Spitalul municipal Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Redacția Dorohoi News
dorohoinews.ro Biroul Electoral Central a comunicat, duminică, la ora 19,30, prezenţa la vot la alegerile parlamentare până la ora 18,00. La nivelul judeţului Botoşani, prezenţa la urne era de 35,25%, în condiţiile în care media naţională
dorohoinews.ro Prefectul Costică Macaleţi a cerut celor implicaţi în organizarea alegerilor parlamentare ca la toate secţiile de votare să existe surse alternative de iluminat. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut acest apel la finalul
dorohoinews.ro „Codul Galben” de ninsori, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţul Botoşani, a fost prelungit cu încă 15 ore, din această seară, ora 20.00 - până luni, 10 decembrie, ora 11.00. Astfel, în
dorohoinews.ro Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112, duminică, 9 decembrie, în jurul orei 14:37, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o ţeavă de gaz situată pe strada 1 Mai din Dorohoi. La
dorohoinews.ro Potrivit atenţionării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, astăzi, până la ora 20.00, judeţul Botoşani se află sub incidenţa „Codului Galben” de ninsori. Vântul va avea intensificări, cu viteze
dorohoinews.ro Directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani, Sorin Alin Clim, a afirmat faptul că 28 de utilaje de deszăpezire sunt pe traseu şi menţin drumurile judeţene deschise circulaţiei. Deşi dumurile secundare celor judeţene
dorohoinews.ro Cantitatea de precipitaţii atinge 30 de litri pe m.p., iar în această dimineaţă, stratul de zăpadă  depăşea 20 de centimetri. Codul galben de ninsori se menţine până duminică seară. Aproximativ 1000 de tone de material
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 decembrie: Manuela Găleată - economist Dorohoi, Gheorghieta Zamosteanu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Ana Maria Grigoropol - profesor Grup Școlar Industrial Bucecea. Redacția Dorohoi News urează
dorohoinews.ro Reprezentanții instituției prefectului au predat, pe bază de proces verbal, prin intermediul primăriilor,  presedinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, buletinele de vot, ștampilele și materialele necesare votării. Conform
dorohoinews.ro Copiii de la Complexele de apartamente „Casa Mea” şi „Floare de colţ” Dorohoi împreună cu copiii Asociaţiei „Sarepta” au participat, sub îndrumarea doamnelor Guragata Mihaela şi  Ailoaie Irina,
dorohoinews.ro Peste 1.300 de poliţişti, jandarmi, lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Instituţiei Prefectlui Judeţului Botoşani  şi angajaţi ai altor structuri ale M.A.I. sunt mobilizaţi în vederea desfăşurării scrutinului
local de la 16201 la 16220 din 19192
<<<806807808809810811812813814815816>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web