Prefectul Cristian Roman este convins că populaţia va avea de câştigat din reorganizarea administrativ teritorială.
„Sunt convins că cetăţenii nu vor avea de pierdut din această reorganizare, iar în actualul context
Vineri sera, imediat dupa inchiderea barului, mai precis in jurul orei 20,30, pompierii botosaneni au fost anuntati de un incendiu izbucnit la un bar si o discoteca din Dingeni. Ajunsi la fata locului, acestia au intervenit imediat. Focul a facut scrum
Cauza principala care a stat la baza producerii acestui accident deosebit de grav din localitatea Loturi Enescu - Dorohoi a fost viteza excesiva care a condus la pierderea controlului asupra masinii de catre conducatorul auto F. Ionut in varsta de 24
O femeie din localitatea botoşăneană Flămânzi a fost la un pas să-şi piardă casa într-un incendiu izbucnit în cursul zilei de astăzi ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor la exploatarea sobelor. Un
Poliţiştii de frontieră botoşăneni împreună cu poliţişti din cadrul poliţiei Darabani au depistat un cetăţean român, care transporta cu autoturismul personal peste 20.220 ţigarete, timbrate R. Moldova şi Ucraina. Întreaga
Astazi in jurul orei 11:00 a fost primit un apel de urgenta la 112, prin care s-a anuntat producerea unui accident deosebit de grav soldat cu vatamarea corporala a conducatorului auto in localitatea Loturi Enescu. Din primele informatii reese ca
În zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani în ziua de 14.10.2010, în jurul orei 16.00, a fost depistat O. IOAN de 18 ani, din satul Sarafineşti, comuna Corni, judeţul Botoşani, pe numele căruia exista emis de către Judecătoria
50 de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi angrenaţi în zilele de 15-16.10.2010, în executarea unor misiuni de asigurare a ordinii publice, cu ocazia organizării şi desfăşurării unor manifestări
B. ALEXANDRU – IULIAN de 19 ani, din satul Horia, comuna Mitoc, judeţul Botoşani în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 pe D.J. 282, pe direcţia Săveni – Coţuşca, în ziua de 14.10.2010, în jurul orei 12.15,
Inspectorul fiscal Nicolae Corlat a declarat că, în timpul protestului finanțiștilor botoșăneni, că funcționarii Direcției Generale a Finanțelor Publice sunt puși să aducă bani la buget, dar nu sunt apărați. Acesta a dat drept exemplu
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri 910 pachete de ţigări, de provenienţă R. Moldova, ascunse într-un autoturism Brilliance. Ţigările, în valoare de aproape 4000 lei urmau să ajungă în piaţa Botoşani
Miercuri dimineaţă, în jurul orei 07.30, L. VASILE de 36 ani, din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica a fost depistat conducând autoturismul marca OPEL pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.
Întrucât
Dupa mai bine de o luna de intarziere, la Dorohoi au inceput sa fie aduse primele cantitati de cherestea, destinate realizarii acoperisurilor la cele aproximativ 300 de case, aflate in constructie. Primele camioane, fiecare incarcat cu 30 de metri cubi
Miercuri, în jurul orei 19.10, aflându-se la volanul autoturismului marca Peugeot 407, în timp ce efectua manevra de mers înapoi pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoşani, pe sensul opus de mers, G. ŞTEFAN CRISTIAN de
Miercuri, în jurul orei 20.00, pe raza municipiului Botoşani a fost depistat în trafic autoturismul marca Volkswagen Transporter condus de L. BOGDAN FLORIN de 27 de ani, din municipiu.
Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii
Funcționarii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani refuză să înceapă programul de muncă și declanșează un prostes spontan în semn de solidaritate cu colegii de la București care au petrecut noaptea în
In present postul de director al AJOFM Botosani este ocupat de Sorin Sologon. Examenul pentru ocuparea acestei functii se va sustine la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.
Candidatii trebuie sa aiba trei ani vechime in functie publica,
Astăzi, de „Ziua Porţilor Deschise” organizată pentru a marca „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului
Mai multe elemente de muniţie, rămase neexplodate din timpul celui de-al doilea război mondial au fost descoperite astăzi, 13 octombrie 2010, într-un depozit de sortare a fierului din municipiul Botoşani.
Personalul specializat
Pe raza localităţii Dimăcheni, în ziua de 11.10.2010, în jurul orei 21.10, a fost depistat în trafic, autoturismul marca Opel condus de Ş. VICTOR de 61 ani, din municipiul şi judeţul Suceava.
Conducătorul auto se afla în