Primăria Municipiului Dorohoi a demarat un proiect de îmbunătățire a imaginii orașului. Lucrările au început deja, vineri, 8 iulie prin vopsirea stâlpilor de iluminat stradal de pe Bulevardul Victoriei.
Activitatea în
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 iulie 2011: Elena Ana Hluscu - profesor Colegiul National Grigore Ghica Dorohoi.
Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro)
Completează lista sărbătoriților
În cadrul Școlii de vară de la Asociația “Sarepta” , copiii beneficiari ai serviciilor sociale au ocazia să devină artiști de circ pentru o zi sub îndrumarea unor profesioniști. Circul pentru copii “Lollypop”din
Grupul Voces va reprezenta Dorohoiul la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi "Mamaia Copiilor” care se desfăşoară în perioada 3-10 iulie 2011. În concurs s-au înscris 5
Două femei din localitatea Brăeşti au fost transportate la Spitalul Municipal din Dorohoi după ce au fost atacate de o scroafă care avea mai mulţi purcei. Conform declaraţiilor date de victime, Maria M. şi V. Elena, scroafa le-a atacat în
Află cine se sărbătoreşte astăzi 8 iulie 2011: Rodica Huţuleac - director Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoșani, Laura Dumitras - profesor Colegiul National Grigore Ghica Dorohoi.
Redacția Dorohoi News urează
Ceea ce pentru cei mai mulţi dintre voluntarii participanţi a fost iniţial o provocare, s-a dovedit a fi cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, “Let`s Do It, Romania!”. Voluntarii implicaţi în proiect şi-au propus,
Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” cu sediul în comuna Pomîrla, jud. Botoşani, tel./fax 0231622817, organizează licitaţie de vânzare masă lemnoasă fasonată, specia gorun, în cantitate de 100 mc, la data de 19.07.2011,
Ca răspuns la solicitarea Asociaţiei pentru protecţia Animalelor ADOR din Botoşani, reprezentată prin doamna Daniela Andrişan, în data de 09.07.2011, între orele 11.00 – 18.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va participa
Taximetriștii de pe Bulevardul Victoriei au fost mutați din zona Policlinicii, locul lor obișnuit de staționat, mai sus în zona din fața Poștei de pe Bulevardul Victoriei. Acestă mutare i-a divizat pe conducătorii auto în mai multe
Beneficiarii apartamentelor construite prin Agenția Națională a Locuințelor (ANL), de pe strada 1 Decembrie, din curtea fostei unităţi militare de la Brazi trebuie să știe că Dorin Alexandrescu primarul orașului ne-a declarat că încearcă
Instruirea şi pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a cetăţenilor s-a desfăşurat cu ocazia pregătirii specialiştilor compartimentelor de prevenire din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Dorohoi,
Liliana Teodoriu medicul spăgar a solicitat, miercuri, în timpul procesului în care se discuta cererea sa de eliberare sub control judiciar, o expertiză medico- legală în urma căreia să se stabilească faptul că afecţiunile de
Află cine se sărbătoreşte astăzi 7 iulie 2011: Maria Dumitrescu - profesor Școala Nr.2, Stefan Cel Mare Dorohoi.
Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro)
Completează lista sărbătoriților
Un bătrân în vâstă de 61 care circula cu monopedul s-a izbit de un copac în localitatea Dragalina, comuna Cristineşti. Bărbatul încă trăia când au venit cadrele medicale de pe Ambulanţă, dar din
În urmă cu un an de zile, mai exact pe data de 28 iunie 2010, apele loveau Dorohoiul și așa lovit de nenumărate probleme economice, zguduind orașul și lăsând fără adăpost sute de familii.
La un an după tragicele evenimente,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 6 iulie 2011: Cornelia Hrițuleac - medic pediatru Spitalul Municipal Dorohoi, Catalin Tanasa - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Ioan Nechifor - vicepreședinte Org. Județeană PSD Botoșani.
Redacția
→ Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
→ Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
→ Folosiţi corect
Crucea Roșie din Dorohoi, condusă la nivel local de presedinte Angelica Gheras urmărește să desfășoare în perioada următoare în limita fondurilor disponibile și a numărului de voluntari ce se vor alătura organizației, un program
Procurorii au pus la dispoziţie două linii telefonice pentru pensionarii care au dat mită ca dosarul să le intre în plată. Ei sunt asiguraţi că nu vor răspunde penal pentru dare de mită. Mai mult, toţi cei constrânşi să dea şpagă