Dorohoi News Logo

SOCIAL:

dorohoinews.ro După ce timp de peste șase ani au avut grijă de toate animalele străzii din zona Dorohoi, inclusiv padocul de câini, voluntarul din cadrul Asociației „We Care About Strays”, Crețu Daniela Anca, adresează cuvinte de mulțumire
dorohoinews.ro La sfârșitul lunii iulie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.091 șomeri (din care 1.441 femei), rata șomajului fiind de 2,25%.  Comparativ cu luna precedentă,
dorohoinews.ro Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) din Iași, Hunedoara și Bacău vor susține peste 2.500 de tineri cu vârste între 16 și 29 de ani, care nu au reușit să se integreze pe piața muncii din diverse motive (lipsa
dorohoinews.ro Experiențe noi pline de emoții au trait joi, 26 august, echipa de voluntari din cadrul proiectului „De vorbă cu BUNICIIˮ de la Viișoara, proiect de colaborare primărie - școală – părinți. Au fost vizitați 10 bunici, între
dorohoinews.ro Comunicat de presă cu privire la organizarea procedurii de selectare prin concurs a 19 persoane, cu studii superioare și medii, care vor desfășura activitatea de evaluare, în baza unor contracte individuale de muncă, încheiate pe perioadă
dorohoinews.ro AJOFM Botoșani a transmis lista cu locurile de muncă vacante declarate de angajatori la data de 23.08.2021 În funcție de nivelul de studii absolvite oferta se structurează astfel: - 27 locuri de muncă pentru studii superioare - 745 locuri
dorohoinews.ro UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a patra a Programului Operaţional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate 2021 s-a încheiat. Aceasta s-a desfăşurat în perioada 10.08 -
dorohoinews.ro În perioada ianuarie-iulie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 3.923 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.516 femei.  Din totalul
dorohoinews.ro Fundația Corona Iași alături de Primăria Municipiului Dorohoi, Asociația CLARA, Dorohoi, Școala Profesională Specială „Ion Pillat’’, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza’’, Școala Gimnazială „Stefan
dorohoinews.ro În perioada 9 – 14 august s-a desfăşurat „Școala de vară” este un proiect nou implementat în cadrul Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, o continuare a Taberelor din Pridvorul
dorohoinews.ro UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c),
dorohoinews.ro „De vorbă cu BUNICIIˮ a poposit ieri, 12 august, la încă 10 bunici, majoritatea din Viișoara Mică, bunici cu vârste cuprinse între 70 și 80 de ani. A fost o după amiază plină de emoții, având în vedere
dorohoinews.ro Asistența medicală comunitară reprezintă un pilon important al îngrijirilor primare, care combină serviciile de nursing cu cele de prevenție, promovarea sănătății și educației pentru sănătate, nu doar pentru un singur individ, ci pentru
dorohoinews.ro Bătrânețe, haine grele, iar atunci când se mai adună și bolile și neajunsurile materiale anii sunt și mai greu de dus. O nouă vizită a fost realizată pe 2 august în cadrul proiectului „De vorbă cu BUNICII” la
dorohoinews.ro Dorohoiul donează, din nou, acasă! După mai bine de un an în care donatorii noștri au fost nevoiți să meargă la Botoșani sa doneze, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând din august, se va relua activitatea de donare
dorohoinews.ro Maratonistul Cernat Dănuț va face primul Tur al României în alergare în memoria eroilor noștri. Fie că îl vei încuraja pe traseu, când ca ajunge în orașul tău, fie că vei dona pentru această cauză (…) 
dorohoinews.ro Nu există „mie nu mi se poate întâmpla!” Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili
dorohoinews.ro Începând de azi (n.r., miercuri 30 septembrie), beneficiarii unităților rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, copii și adulți se vor bucura de obiecte moderne de mobilier
dorohoinews.ro Lidl România lansează o nouă campanie prin care susține, pentru al doilea an consecutiv, programele de pregătire pentru câinii de utilitate socială realizate de Clubul Câinilor Utilitari. Astfel, în perioada 28.06 –
dorohoinews.ro În perioada ianuarie-mai 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 3.079 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.900 femei.  Din totalul
social de la 381 la 400 din 2858
<<<1516171819202122232425>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web