Dorohoi News Logo

Spitalul Municipal Dorohoi urmează să fie verificat în vederea acreditării

Spitalul-Municipal-Dorohoi

La începutul lunii octombrie, Spitalul Municipal Dorohoi va fi vizitat de o comisie de la Bucureşti în vederea acreditării unităţii sanitare.

Comisia formată din medici, asistenţi, economişti şi jurişti, va sta la Dorohoi timp de patru zile, în perioada 1 – 4 octombrie 2012. Aceştia vor evalua activitatea în vederea acreditării spitalului pentru următorii cinci ani.

„Din punctul meu de vedere spitalul este pregătit pentru acreditare deoarece s-a investit enorm şi calitatea actului medical în Spitalul Municipal Dorohoi a crescut. În Spitalul Dorohoi se rezolvă între 16 şi 18 mii de cazuri anual şi este singurul spital din zonă care îndeplineşte condiţiile de acreditare. Sperăm ca în final rezultatul să fie favorabil şi să obţinem acreditarea.”, a declarat pentru Dorohoi News, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, dr. Valerian Andrieş.

În această perioadă se vor superviza toate procedurile care se desfăşoară în spital, începând de la internarea pacientului şi până la externare, tot ceea ce ţine de serviciile medicale şi para-medicale. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web