Dorohoi News Logo

Alimente sănătoase care îţi întăresc sistemul imunitar

varza

Luna octombrie este caracterizată prin apariţia mai multor fructe şi legume ce aduc un aport extraordinar sănătăţii umane, printre care varza, sfecla, merele, rodia, anghinare sau dovleci, scrie descopera.ro. Iată câteva alimente care întăresc sistemul imunitar şi ne protejează de afecţiunile tipice sezonului rece:

Varza - Deşi varza este de multe ori trecută cu vederea, aceasta este una dintre cele mai sănătoase alimente. Varza este bogată în potasiu, vitaminele C, K şi A, calciu, beta-caroten şi luteină. Pe lângă beneficiile aduse sistemului imunitar, varza ajută la reducerea aspectelor cosmetice neplăcute, precum vânătăile sau cearcănele, graţie conţinutului de vitamina K.

Sfecla este bogată în antioxidanţi şi are un efect antiinflamator. Studiile au arătat că sucul de sfeclă reduce tensiunea arterială şi atenuează riscul de afecţiuni cardiace şi pe cel al atacurilor cerebrale. De asemenea, cercetările efectuate pe bărbaţi sugerează că sfecla conferă acestora mai multă vigoare.

Merele
sunt renumite pentru efectul lor pozitiv asupra sănătăţii. Una dintre cauze ar putea fi faptul că acestea conţin polifenoli şi quercetină. Studiile efectuate asupra quercetinei sugerează că această substanţă protejează de Alzheimer. Mai multe cercetări arată că quercetina are un efect antiinflamator, iar unii doctori folosesc această substanţă în cazul pacienţilor ce suferă de diabet sau de gută pentru a atenua simptomele acestora. De asemenea, quercetina ar putea preveni apariţia cataractelor.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web