Dorohoi News Logo

Medicul de familie din Ungureni bate recordul la pacienţi

medic5

Medicii de familie ca să poată intra în contract cu CAS Botoşani, trebuie să aibă peste 800 de asiguraţi în mediul rural. La ora actuală trei medici sunt deocamdată în convenţii cu instituţia de asigurări de sănătate.
   Corneliu Rotariu, medicul de familie din Ungureni, bate recordul la pacienţi înscrişi pe listă, are nici mai mult nici mai puţin de 6.214 pacienţi. Urmatorul in top este medicul din Avrămeni cu 5518 pacienţi pe listă.
   La polul opus se afla un medic din Santa Mare, care nu a reuşit să adune decât 173 de pacienţi. Medicii noi au termen ca în şase luni cât are încheiată convenţia să adune 800 de pacienţi pe listă. În caz contrar, acesta nu va intra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
   Medicii de familie sunt plătiţi până la 2.200 de pacienţi, potrivit prevederilor contractuale din acest an, ce depăşeşte această cifră se cheamă muncă voluntară.
   „Acest medic are peste 6000 de pacienţi, însă este plătit până la 2000 pacienţi. În rest, face muncă voluntară, este depunctat dacă depăşeşte numărul de 2.200 de pacienţi. Pe de altă parte, nu poate da nici pacientul afară”, a spus preşedintele CAS Botoşani, Rodica Huţuleac. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web