Dorohoi News Logo

Cea mai bună îngrijire pentru unghii sănătoase

ingrijirea-unghiilor

Mâinile sunt ca o carte de vizită, iar aspectul unghiilor arată cât de atentă eşti în general la detalii. Fă-ţi puţin timp pentru tine şi învaţă să-ţi îngrijeşti corect unghiile, prin metode simple şi rapide şi cu mici tratamente făcute acasă.

Unghiile sănătoase presupun atât o alimentaţie corectă, cât şi o îngrijire zilnică. Paşii sunt simpli, însă secretul stă în consecvenţă. Nu îţi permite nicio clipă să fii neglijentă cu tine.

E mai bine să previi
Ai unghii fragile, care se exfoliază foarte repede? Cu atât mai mult ar trebui să porţi mănuşi de protecţie la treburile casnice, mai ales atunci când speli vasele, căci detergenţii şi produsele de curăţat atacă unghia şi îi slăbesc rezistenţa. Înlocuieşte pentru o vreme oja cu un lac hrănitor, pe bază de uleiuri naturale, care să regenereze, să prevină deshidratarea şi să dea unghiei mai multă strălucire.

Îngrijirea de bază
Pune într-un bol apă caldă şi puţin ulei de măsline şi ţine-ţi mâinile câteva minute în acest amestec. Scurtează unghiile după forma dorită, apoi finisează folosind o pilă moale, cu mai multe suprafeţe. Ai grijă când faci acest lucru şi pileşte într-un singur sens ca să eviţi exfolierea. Foloseşte în fiecare seară o cremă hidratantă şi nu uita că masajul regulat întăreşte unghia şi stimulează circulaţia sângelui.

Mai multă grijă pentru cuticule
Pentru multe femei, cel mai simplu mod de a scăpa de cuticule e să le taie. Pe langă faptul că te poţi alege cu răni, acest pas greşit poate duce la apariţia infecţiilor. Cel mai bine ar fi să le împingi la baza unghiei cu un beţişor special, după ce ai ţinut în prealabil mâinile în apă caldă. Aplică apoi un ulei pe bază de vitamina A. Dacă vrei să le îndepărtezi şi să le încetineşti ritmul de creştere, umezeşte un prosop, presară puţin bicarbonat de sodiu şi masează apoi, baza unghiilor.

TRATAMENTELE DE ACASĂ
Sucul de lămâie redă albul natural şi strălucirea, aşa că aplică-l pe unghii de 2-3 ori pe săptămână. Dacă unghiile se exfoliază, sucul de lămâie trebuie combinat cu ulei de măsline. Vitamina A uleioasă întăreşte unghiile şi înmoaie cuticulele, dacă este aplicată zilnic, timp de o săptămână.

UNGHIILE FALSE
"Aplicarea unghiilor false este recomandată persoanelor care nu reuşesc să îşi păstreze o manichiură frumoasă, fie din lipsă de timp, fie din cauza unor obiceiuri proaste (cum ar fi rosul unghiilor). Dacă sunt corect aplicate, acestea nu afectează unghiile naturale. Pentru o întreţinere corectă după aplicare, mergi la salon o dată la 3-4 săptămâni, pentru diverse tratamente. Din momentul în care se renunţă la unghiile false, cele naturale îşi revin complet în aproximativ o lună şi jumătate." Sursa: libertatea.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web