Dorohoi News Logo

Începe vaccinarea antigripală gratuită. Copiii și bătrânii au prioritate

campanie_vaccinare

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii începe în această săptămână, la nivel naţional. Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Distribuirea acestora se realizează în aceste zile.

“Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în două etape. În prima etapă am pus la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică un număr de 500.000 de doze pe care acestea le livrează cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare pentru începerea imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite până la sfârşitul acestei luni pentru continuarea vaccinării”,
au declarat specialiştii de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.

Ministerul Sănătăţii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget similar celui de anul trecut, adică 11 milioane de lei. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice (în special boli respiratorii şi cardiovasculare), boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi femeile însărcinate.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare. Conform datelor raportate de Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 5-11 noiembrie 2012, numărul total cazuri de infecţii respiratorii a fost de 77.275, cu 1,6% mai mare faţă de săptămâna trecută.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web