Dorohoi News Logo

Remedii naturale contra artritei

artrita

Artrita se manifestă prin înroşirea şi umflarea articulaţiilor, dar şi prin durere şi căldură locală. Din fericire, simptomele ei pot fi ameliorate cu ajutorul tratamentelor naturiste. Revista „Click! pentru femei” te învaţă cum să procedezi!

Arnica. Efectul antiinflamator al arnicăi este cunoscut încă din Antichitate. Florile de arnică au în conţinutul lor arnicină, alcooli triterpenici, colină şi coloranţi carotinoizi. Planta poate fi folosită atât pe cale orală, sub formă de infuzii, pulbere sau comprimate, cât şi extern, sub formă de frecţii, singură sau în combinaţie cu camfor şi rozmarin.

Brusturele. Rădăcina de brusture conţine vitamine din complexul B, săruri de potasiu, inulină, ulei volatil, tanin, precum şi un compus antiobiotic la fel de eficient ca şi penicilina. Infuzia sau decoctul de brusture elimină în timp durerile reumatice.

Rozmarinul. Planta are un efect puternic asupra articulaţiilor dacă este folosită sub formă alcoolului de rozmarin care se prepară din 100 g de frunze şi flori la 1 litru de alcool. Mai întâi, se introduc florile şi frunzele într-un flacon cu gâtul strâmt, după care se toarnă alcool până când se acoperă complet şi se lasă la macerat timp de trei săptămâni. Amestecul poate fi folosit de mai multe ori pe zi, aplicându-se pe zona dureroasă, fără nici un pericol de iritare a pielii.

Sunătoarea.
Uleiul de sunătoare are un puternic efect antiinflamator, graţie celor peste 15 compuşi pe care îi conţine. Florile de sunătoare se ţin în ulei extravirgin de măsline sau migdale pentru câteva săptămâni, după care se filtrează. Remediul se utilizează pentru masarea zonelor dureroase, dar şi pe cale internă. Sursa: click.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web