Dorohoi News Logo

Aspirina cu protecţie pentru stomac, ineficientă

aspirina

Pelicula de protecţie gastrică folosită de unele companii farmaceutice pentru a face aspirina mai uşor tolerabilă de stomac îi scade medicamentului din eficienţă, arată un studiu recent.

Aspirina este recomandată de medicii cardiologi ca măsură de protecţie cardiovasculară şi de prevenire a unui infarct. Cum acest medicament ar trebui administrat zilnic şi cum el irită mucoasa gastrică, companiile farmaceutice care produc aspirină în doze speciale pentru inimă învelesc pastilele într-o peliculă fină care conţine substanţe ce protejează stomacul.

Mai precis, acest înveliş face aspirina să nu se mai dizolve în stomac, unde mucoasa gastrică are mult de suferit din cauza substanţelor din compoziţia ei. Medicamentul se dizolvă doar în intestinul subţire, unde este mai puţin agresiv.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania a arătat că efectele benefice asupra inimii sunt mult reduse atunci când se administrează aspirină cu protecţie gastrică. Cercetarea avea drept scop identificarea acelor persoane „rezistente“ la efectul anticoagulant al aspirinei. În ultima vreme, s-a discutat mult despre această problemă în lumea medicală.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă americani au monitorizat evoluţia unui grup de 400 de voluntari sănătoşi cărora le-au administrat câte o aspirină cu protecţie gastrică pe zi. Acestora le-a fost măsurat factorul de coagulare pe tot parcursul studiului.

Concluzia specialiştilor a fost că problema nu este rezistenţa la aspirină, ci învelişul aspirinei, menit să protejeze mucoasa gastrică. Acesta împiedică eliberarea la timp a substanţelor anticoagulante în organism, ceea ce face aspirina ineficientă.

Ar trebui sfărâmată între dinţi

Mai multe studii anterioare au demonstrat că o aspirină luată de la primele manifestări ale unui infarct reduce agresivitatea acestuia. „Persoanele care consideră că ar putea suferi un infarct ar trebui să ia imediat o aspirină cu sau fără protecţie gastrică, pe care să o sfărâme între dinţi. Prin această metodă, substanţele antioagulante se metabolizează mai uşor, iar efectul se instalează mai rapid“, recomandă medicul Richard Besser pentru ABC News.

Persoanele cu afecţiuni gastrice ar trebui să se consulte cu medicul curant şi să primească alte tratamente anticoagulante, fără efecte secundare asupra stomacului. Sursa: adevarul.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web