Dorohoi News Logo

Remediile din plante au şi efecte adverse

remedii din plante

Auzi mereu: decât să iei pastile cu pumnul, mai bine apelezi la remediile fitoterapiei. Pentru că plantele, fiind naturale, au mai puţine efecte adverse. Însă dr. Lawrence Chuckwudi Nwabudike, specialistul Libertăţii, subliniază: “Mai puţine efecte adverse nu înseamnă zero efecte adverse!”. În combinaţie cu anumite tratamente alopate (medicamentoase), plantele pot deveni periculoase.

Plante medicinale şi medicamente alopate
Aloe vera şi socul (Sambucus sp.) pot provoca hipoglicemie, de aceea remediile obţinute din aceste plante trebuie folosite cu precauţie de către persoanele care au diabet şi care urmează, automat, tratament alopat pentru scăderea glicemiei.

Sunătoarea (Hypericum perforatum) poate reduce concentraţia în sânge - deci, eficienţa - a unor medicamente cum sunt contraceptivele orale şi antiviralele (inclusiv tratamentele anti HIV).

Muşeţelul (Chamomila), care, preparat sub formă de ceai, are efect uşor sedativ, trebuie folosit cu atenţie de către cei care iau şi pastile cu acelaşi rol, fiindcă le poate diminua efectul în mod periculos.
Plante-aliment şi medicamente alopate

Sucul de grepfrut (Citrus paradise), foarte eficient în tratamentul oboselii, al anorexiei sau al insuficienţei hepatice, are şi efecte adverse: împiedică metabolizarea unor enzime în ficat şi eliminarea acestora din sânge. Ca urmare, dacă bei suc de grepfrut în perioada în care iei unele medicamente antihipertensive, citostatice, antiepileptice, antibiotice sau antimicotice, acestea pot deveni toxice.

Usturoiul (Allium sativum), deşi recomandat pentru reducerea colesterolului şi a tensiunii arteriale, poate mări riscul de sângerare la cei care folosesc aspirină, antiinflamatori nesteroidieni (cum ar fi ibuprofenul) şi anticoagulanţi.

Ghimbirul (Zingiber officinalis), condiment cu virtuţi tonifiante şi digestive, papaya (Carrica papaya) şi ananasul (Ananas comosus), recomandate celor care au probleme cu glicemia, amplifică efectul medicaţiei anticoagulante, putând astfel provoca sângerări periculoase. Acestea pot apărea la ochi (în cazul ghimbirului), în intestine (când se consumă papaya şi ananas) şi pe piele (când mănânci papaya). Sursa: libertatea.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web