Dorohoi News Logo

Aditivii alimentari - deliciu, savoare, sau otrava lenta?

aditivi

Apreciem un aliment pentru gustul, aroma si culoarea lui, toate la un loc dand savoarea. Daca acestea nu ne satisfac, completam cu ingrediente suplimentare, respectiv adaosuri.
  
In prezent, exista peste 300 de aditivi alimentari, care se regasesc in componenta a 50% dintre produsele comercializate. Din pacate, diferenta dintre ceea ce ne ofera natura si ceea ce produce chimia se resimte adesea nociv in organismul nostru. Pentru ca noi, consumatorii, sa stim ce mancam, aditivii (conservanti, arome, coloranti) sunt indicati pe ambalaj cu litera "E", urmat de un numar format din trei sau patru cifre.
  
Putini cunosc, insa, semnificatiile acestui cod. Unii sunt speriati de ceea ce afla din presa, iar altii nici macar nu banuiesc ca respectivele substante sunt nocive, toxice, chiar cancerigene. Consumate in cantitati mici, ele nu constituie un pericol pentru organism, dar consumatorii nu au la dispozitie cataloage din care sa afle care cantitate este considerata mica si care mare.
  
In Franta, au fost date publicitatii liste detaliate, cu specificarea aditivilor inofensivi, a celor contraindicati unor bolnavi, a celor cu un anumit grad de toxicitate sau risc. Contestate de producatori, privite chioras si de consumatori, listele nu s-au putut impune si se asteapta altele.
  
In Germania, chiar unii fabricanti au pus la dispozitia consumatorilor pliante cu proprietatile si contraindicatiile aditivilor. Se pare ca germanii acorda atentie acestui aspect si se aprovizioneaza de la market in cunostinta de cauza si in functie de sanatatea fiecaruia.
  
In Anglia, publicul manifesta o atractie deosebita pentru produsele ecologice. Consumatorul este rezervat fata de tot ce este aditiv de laborator, iar producatorii care nu si-au invatat lectia risca sa ramana cu marfa nevanduta.
  
In Italia si Spania, consumatorul este informat, dar sondajele arata ca publicul nu prea tine seama de informatii, limitandu-si conceptul la doua categorii de alimente: cele ecologice, pentru simandicosi, si cele pentru restul lumii.
  
In Romania, consumatorul este foarte putin informat. Ingredientele, specificate pe ambalajul alimentelor, nu-i spun nimic si nimeni nu stie sa inteleaga limbajul cifrat al acestora. Unii nu tin seama de specificatii, altii nici nu le citesc, iar cei pedanti se feresc, in general, de litera "E", ca de o mare pacoste. Noroc ca mai pica in piata, din cand un cand, sibieni cu telemea la putinei, maramureseni cu sunca si slanina de-ti lasa gura apa, sau rucareni cu branzica afumata, ca la mama acasa.
  
Cand se vor imputina si ei, vom inghiti cu totii numai E-uri europene, privind ambalajul, in continuare, tot ca pisica in calendar.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web