Dorohoi News Logo

Românii vor avea acces la medicamente de ultimă generaţie de la 1 iulie 2013

medicamente

Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) au semnat un protocol care are ca principal obiectiv garantarea accesului pacienţilor la tratamente în anul 2013.

Pe baza acestui Protocol, Ministerul Sănătăţii va finaliza până la sfârşitul lunii martie metodologia de introducere a noi medicamente pe listă, astfel încât de la 1 iulie 2013 pacienţii să poată avea acces la medicamente de ultimă generaţie care sunt disponibile în Europa de mai bine de 6 ani. De asemenea, începând cu 1 iulie 2013 actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite se va face periodic la fiecare 180 de zile cu noile produse.

Referitor la metodologia de stabilire a preţurilor, a fost recunoscut de către ambele părţi faptul că este momentul să se identifice soluţii optime care să asigure pacienţilor un acces continuu la medicamentele înregistrate în România.

Protocolul abordează şi alte probleme ale industriei farmaceutice în România, precum directiva plăţilor întârziate şi taxa clawback. Pentru fiecare dintre aceste aspecte Ministerul Sănătăţii şi ARPIM au agreat un calendar şi un mecanism de lucru pentru perioada următoare.

În ceea ce priveşte directiva plăţilor întârziate, ARPIM susţine iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a implementa un calendar de eşalonare a plăţilor datoriilor până la sfârşitul anului 2014 astfel încât să nu se realizeze o presiune financiară care să nu poată fi suportată de sistemul sanitar. Prin urmare, 2/3 din facturile emise înainte de implementarea Directivei vor fi plătite până la sfârşitul anului 2013, urmând ca restul de 1/3 să fie achitate până la sfârşitul anului 2014. Facturile emise după data de implementare a Directivei vor avea termene de plată care vor descreşte treptat până la 180 de zile la sfârşitul anului 2013 şi până la 60 de zile la finele anului 2014.

ARPIM înţelege taxa clawback ca un mecanism menit să acopere anumite nevoi ale sistemului de sănătate în această perioadă de criză. Împreună cu Ministerul Sănătăţii s-a agreat continuarea discuţiilor în anul 2013 pentru adaptarea acesteia, astfel încât în 2014 să fie sustenabilă economic pentru ambele părţi.

„ARPIM consideră că acest parteneriat reprezintă un pas semnificativ către un mediu de afaceri predictibil şi sustenabil economic, în care pacienţilor români să li se garanteze accesul mai bun la toate tratamentele existente care să le permită o viaţă mai sănătoasă şi mai lungă. Acest protocol reprezintă un angajament pe termen scurt al ambelor părţi de a asigura sistemului de sănătate un mediu economic şi financiar stabil. Memorandumul urmează să acopere aceleaşi aspecte pe termen mediu şi lung”, a declarat Makis Papataxiarchis, Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

„Protocolul prevede întâlniri trimestriale între parteneri şi discutarea anticipată a proiectelor care vor avea impact asupra industriei farmaceutice. Avem în vedere de asemenea elaborarea în comun a unor programe pentru creşterea gradului de educaţie sanitară a populaţiei, precum şi promovarea unui mediu etic de afaceri”, a adăugat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

Pe baza acestui Protocol, Ministerul Sănătăţii va propune Guvernului României încheierea unui memorandum în cursul lunii aprilie, care să reprezinte un angajament al ambelor părţi pe termen mediu şi lung.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web