Dorohoi News Logo

O asistentă către o fetiță de patru ani cu fața plină de sânge: „De unde vii, fă, de la război?”

spital_pediatrie_ploiesti

Săptămâna trecută, Mihaela Rus, actriţă şi managerul secţiei Teatrului de Copii Toma Caragiu, a trăit clipe de coşmar după ce a fost implicată într-un accident de mașină alături de fiica ei.

Maşina în care se aflau soţul şi fetiţa Mihaelei Rus a fost lovită de un camion, care a pătruns într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. În urma impactului, cei doi au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Aici au avut parte, susţine Mihaela Rus, de cele mai bune servicii medicale de urgenţă: investigaţii, analize, radiografii, ş.a.. Fetiţa, care avea faţa plină de cioburi, a fost trimisă ulterior la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, unde a început un alt coşmar, descris de mamă şi pe pagina sa de Facebook sub titlul „FUGIŢI CUM ŞI CÂT PUTEŢI DE SPITALUL DE PEDIATRIE DIN PLOIEŞTI !", scrie observatorulph.ro.

„Acolo, de gardă era doctorul MANOLE, un personaj extrem de insensibil, (îmi aleg cu grijă cuvintele şi le cern prin sita bunului simţ cât pot de mult) care mi-a ameninţat copilul (care tocmai scăpase cu viaţă dintr-o maşină lovită de un camion) cu bătaia, dacă nu tace atunci când i se extrăgeau cioburile din zona capului („Vezi că o iei dacă nu taci !”) şi toate astea de faţă cu mine care o ţineam în acest timp. Asistenta care era de gardă, pe care nu ştiu încă cum o cheamă, ne-a preluat cu o replică de o, sensibilitate debordantă: „De unde vii, făi, de la război ?”

„Fetele nu merg la război. A venit o maşină mare, care a lovit maşina lui tati!” a fost răspunsul fetiţei mele, repet de 4 ani şi 3 luni, cu o faţă extrem de însângerată şi speriată. Extragerea cioburilor nu o puteau face prea plăcută pentru copil, dar modul în care o tratau şi cum vorbeau cu ea este la limita umanităţii şi a bunului simţ. Să nu uit, doamnei asistente, ca să o îmbunez puţin i-am băgat şi bani în buzunar... Nu a clipit, nu a mulţumit, nu şi-a schimbat atitudinea... După o examinare superficială, am plecat cu copilul din spital şi m-am întors la UPU unde rămăsese soţul meu şi am fost sfătuită de cei de acolo (mai mult tacit şi din priviri) să nu mă las în baza celor de la pediatrie şi să plec cu ea la Bucureşti. VĂ MULŢUMESC, DOAMNELOR ŞI DOMNILOR PENTRU SFAT ! Am ajuns la MedLife unde i s-au scos alte cioburi (pe care le am) din pleoape şi din frunte şi au cusut-o în nu mai puţin de 8 locuri, la Ploieşti considerându-se că nu e cazul. Din fericire şi fetiţa şi soţul sunt spre bine, asta mulţumită celor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi a celor de la MedLife. Celor de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, şi să fiu bine înţeleasă, mă refer strict la Dr. MANOLE şi la asistenta al cărui nume am să vi-l spun de îndată ce îl aflu, să le fie ruşine, şi ca medici, dar mai ales ca oameni. Pentru mine nu au nici una din aceste două calităţi", a scris Mihaela Rus, încă şocată de comportamentul cadrelor medicale de la Pediatrie. Sursa: realitatea.net

 

DorohoiNews.ro



sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web